De ce nu ştim oficial rata de infectare: Se schimbă modul de calcul şi trebuie refăcute toate datele. Explicaţiile lui Tătaru

De ce nu ştim oficial rata de infectare: Se schimbă modul de calcul şi trebuie refăcute toate datele. Explicaţiile lui Tătaru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul de Comunicare Strategică nu a mai prezentat joi rata de incidență la 100.000 de locuitori în 14 zile înregistrată în județele din România și în municipiul București.

Surse oficiale au declarat pentru SpotMedia.ro că s-a luat această decizie pentru că trebuie refăcute toate calculele.

Asta după ce în hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă, adoptată ieri, a fost introdusă o anexă prin care s-a modificat modalitatea de calcul al ratei de infectare. De altfel, acest lucru l-a precizat si GCS în comunicatul transmis azi.

Având în vedere prevederile art. 4, alin. 2 și 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, incidența cazurilor la 14 zile pentru județe și Municipiul București este în curs de actualizare și va fi comunicată ulterior, imediat cum vom primi aceste date”, se arată în comunicatul GCS.

ADVERTISING

Cum se vor face calculele

Potrivit surselor citate, în actuala modalitate de calcul au fost introduse două noi elemente. Primul dintre ele constă în faptul că Direcțiile de Sănătate Publică vor scoate focarele atunci când transmit numărul persoanelor infectate.

Acest lucru este precizat și în anexa hotărârii de guvern:

Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

ADVERTISING

La stabilirea incidenței la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele”.

Al doilea element este că numărul de persoane dintr-o localitate luat în calcul la stabilirea ratei de infectare, va fi cel transmis de către Biroul de Evidență a Populației.

Miercuri, după controversele privind rata de infectare din București, apărute după ce INSP și GCS au prezentat date diferite, premierul Ludovic Orban a declarat că datele furnizate de către Institutul Național de Sănătate Publică nu sunt corecte.

ADVERTISING

Orban a spus că atât el, cât și ministrul Sănătății și cel de Interne au declarat în repetate rânduri că numărul de persoane dintr-o localitate, în funcție de care se calculează rata de infectare, este cel care există la Evidența Populației.

Practic noua modalitate de calcul va coborî rata de infectare, inclusiv la Bucureşti, unde ieri ajunsese deja la 2,82 la mie, iar azi s-au raportat 777 de cazuri noi, un nou record pentru Capitală.

După bilanțul record din București, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se reuneşte în şedinţă, la ora 15:00.

Tătaru: Rata de infectare se va menține sub 3 la mie în Bucureşti

Întrebat despre rata de incidență netransmisă de Grupul de Comunicare Strategică, joi, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că aceasta „e la partea de comunicare strategică, nu la Ministerul Sănătăţii”.

Ulterior, a oferit câteva detalii, spunând că urmează ca din incidență să se extragă acele focare în care pacienții sunt izolați. În privința Bucureștiului, Tătaru a precizat că cel mai probabil rata de infectare se va menține sub 3 la mie și joi, având în vedere că se vor elimina focarele.

Brambureala datelor pentru rata de infectare în București

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că în București s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori încă de duminică.

Conform raportului săptămânal al INSP privind evoluția COVID-19 pentru datele raportate până la 11 octombrie, Capitala apare cu rata de incidență la 100.000 de locuitori în 14 zile de 311, ceea ce înseamnă 3,1 la mia de locuitori.

Imediat după comunicatul INSP, Grupul de Comunicare Strategică a informat că Bucureștiul are o rată de 2,69 cazuri la 1.000 de locuitori în ce privește incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile.

GCS a făcut însă precizarea că indicele său este raportat la o populație de 2.151.665 de locuitori.

Ulterior, marți la amiază, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a comunicat o cifră greșită atunci când a informat că în Bucureşti s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori încă de duminică, iar cifra corectă este cea comunicată de GCS.

„INSP a comunicat o cifră din eroare. A rectificat. Rata pe ziua de azi este 2,69”, a spus prefectul, care astfel a furnizat aceleaşi date ca Grupul de Comunicare Strategică.

Marți seară, președintele Klaus Iohannis a subliniat că este ciudat ca două instituții guvernamentale, Institutul Național de Sănătate Publică şi Grupul de Comunicare Strategică, să ofere rezultate diferite cu privire la rata de infectare în București.

Astfel, șeful statului a cerut Guvernului să clarifice aceste probleme de urgență.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇