Transport public gratuit cu autobuze electrice în stațiunile din sudul litoralului

Transport public gratuit cu autobuze electrice în stațiunile din sudul litoralului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Mangalia a anunţat că locuitorii municipiului şi turiştii din staţiunile care îi aparţin vor putea călători gratuit, de la 1 august, cu autobuze electrice.

Vor fi scoase pe traseu autobuzele electrice achiziţionate în cadrul unui proiect cu fonduri UE, care vor deservi, gratuit, transportul public în localitate, inclusiv în staţiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.

Mangalia devine astfel prima localitate din judeţul Constanţa în care se introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor - turişti sau localnici, a transmis Primăria.

ADVERTISING

"Pe toată perioada sezonului estival, turiştii aflaţi în vacanţă, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între staţiuni şi oraş.

După anularea taxei de parcare pentru încurajarea turismului în staţiunile Mangaliei, iată că venim acum cu o nouă măsură menită să atragă mai mulţi turişti în această zonă a litoralului”, a explicat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

Gratuitatea este oferită până la finalizarea proiectului, respectiv decembrie 2023.

Edilul oraşului a explicat că, ulterior, va propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri prin care să se asigure gratuitatea transportului public şi după data respectivă.

ADVERTISING

Conform graficului de circulaţie, afişat în fiecare staţie de autobuz, acestea vor circula, într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un traseu din oraş şi staţiuni, începând din zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 şi până în Olimp, zona blocurilor C1-3, precum şi pe arterele principale din toate staţiunile.

În plus, locuitorii Mangaliei atât din zonele centrale, cât şi cei care locuiesc în cartierul de case vor beneficia de acelaşi transport nepoluant, ecologic.

Autobuzele sunt produse în Turcia, cu sisteme electrice marca BMW, şi au o capacitate totală de 52 de locuri, dintre care 18 pe scaune. Autovehiculele sunt acţionate complet electric şi dotate cu echipamente şi sisteme informatice, comunicare şi informare audio-video a pasagerilor, dar şi rampe pentru persoanele cu dizabilităţi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇