Ce spune ministrul Turismului despre ciorba de 57 de lei şi cearşaful de 200 de lei de pe litoral

Ce spune ministrul Turismului despre ciorba de 57 de lei şi cearşaful de 200 de lei de pe litoral

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, susţine că există explicații pentru prețurile mari de pe litoralul românesc: „Criză economică, perioadă post-pandemică, creșteri de prețuri la utilități…”. Însă taxa de 200 de lei pentru amplasarea unui cearșaf pe plajă „a fost total nefericită”.

„Chiar de două ori (am fost pe litoral – n.red.). Bine, o dată am fost în ianuarie. Nu știu dacă e relevant, dar am fost. (…) Am fost prezent pe litoral la începutul lunii iunie. Am și stat câteva zile acolo cu familia după ce am avut acea acțiune oficială.

ADVERTISING

La acel moment, cel puțin, lucrurile erau în regulă. Lucrurile păreau în regulă, cel puțin din punct de vedere ale curățeniei exterioare. Tot în acel moment, cei de la Apele Române își făcuseră treaba. Au fost predate porțiunile de plajă la timp. Deci la acel moment lucrurile păreau în regulă”, a precizat ministrul Turismului, Daniel Cadariu, întrebat marţi de presă dacă a fost anul acesta pe litoral.

El spune că, la acel moment, prețurile erau „decente” și că o mâncare pentru două persoane l-a costat „undeva până la o sută de lei”.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

De asemenea, ministrul a fost întrebat care este părerea sa referitor la ciorba de 57 de lei de la Vadu.

„Ideea de bază e următoarea - suntem într-o economie de piață și ar trebui să funcționeze cererea și oferta și probabil în linii mari și funcționează. Acolo unde sunt exagerări, fie în alimentație publică sau cazare, clienții, turiștii vor reacționa.

Pe de altă parte, constatăm cu toții realități internaționale - criză economică, perioadă post-pandemică, creșteri de prețuri la utilități... Nu zic neapărat că toate, dacă sunt astfel de prețuri exagerate, ar fi justificate, dar sunt și explicații pentru prețuri mai mari, cel puțin comparativ cu perioada similară a anului trecut”, a spus Cadariu.

ADVERTISING

Ministrul a văzut şi el imaginea care arăta că un administrator de plajă a cerut 200 de lei pentru amplasarea cearșafurilor.

„Strict personal, nu mi se pare firesc. Am văzut și o explicație. De altfel, am înțeles că nimeni nu a achitat o astfel de sumă exorbitantă pentru așa ceva. (...) Noi nu avem măsuri legale cu privire la prețuri, nu avem competențe. Tarifele, cel puțin în acel caz, sunt de neacceptat și inițiativa acelui operator a fost total nefericită”, conchide Cadariu.

Vă recomandăm o analiză marca Spot: A venit nota de plata pentru litoralul românesc


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇