Târgul de Sfântul Dumitru, un eveniment de tradiţie ce reface atmosfera târgurilor de altădată, va avea loc, de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează organizatorii.
„Evenimentul din acest an va fi unul cu totul deosebit: pe de o parte, va marca cei 140 de ani de la naşterea lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului, anul 2020 fiind decretat Anul omagial ‘Dimitrie Gusti şi Şcoala Sociologică de la Bucureşti’ de către Asociaţia Română de Sociologie împreună cu Institutul de Sociologie al Academiei Române şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.
Pe de altă parte, acest mare târg al toamnei marchează şi programul Patriarhiei Ortodoxe Române pentru acest an dedicat pastoraţiei părinţilor şi copiilor, fiind şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români.
Atmosfera de mare sărbătoare va fi accentuată şi de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este şi ocrotitor al Muzeului Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti'", precizează sursa citată.
Vizitatorii vor avea ocazia, pe parcursul celor trei zile, să târguiască, să ia parte la spectacole de muzică şi dans, teatru, ateliere de creaţie şi demonstraţii meşteşugăreşti realizate de creatori populari veniţi la muzeu din toate colţurile ţării.
Atracţii speciale la Târgul de Sfântul Dumitru
Sâmbătă, iubitorii de dans popular vor putea intra în hora mare alături de reprezentanţii Ansamblului folcloric "Veselia" din Vidin, Bulgaria.
Duminică, de la ora 9:00, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din 'Satul Nou'.
Seria de evenimente va continua cu muzică populară interpretă de artişti din generaţia tânără a folclorului românesc. Cantautorul Dan Vasilescu va completa momentul muzical, urmând ca ziua să se încheie cu dansuri ale minorităţilor germane, evreieşti şi lipoveneşti.
De asemenea, vor putea fi vizitate cele două expoziţii de artă religioasă: la sala H. H. Stahl - "Icoana ortodoxă - lumina credinţei", rezultat al concursului naţional cu acelaşi nume, aflat la ediţia a IX-a şi organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", şi la sala Gheorghe Focşa - "Sărbătoarea Breslei - 2020", organizată de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a UAP din România.
Accesul la târg se face prin achiziţionarea biletului de intrare şi cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Biletele de acces costă 20 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru copii.