SAGA festival începe vineri. Tot ce trebuie să știi despre program și reguli de acces

SAGA festival începe vineri. Tot ce trebuie să știi despre program și reguli de acces
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai e puţin de tot până când SAGA festival transformă Bucureștiul în capitala muzicii. De vineri până duminică, între 5 și 7 iulie, Romaero va deveni un imens ring de dans pentru fanii celor mai așteptați artiști ai momentului. 

Harta festivalului, care cuprinde cele șapte scene este disponibilă deja în aplicația SAGA, unde participanții pot regăsi programul pe ore pentru cele trei zile de festival și își pot crea propriul line-up.

Surpriza este chiar line-up-ul din renumitul Rave Plane, care va rămâne secret pe toată perioada festivalului.

Programul celor trei zile de SAGA festival

SAGA24_4x5_TICKET_SWAP_CARD_02-copy

SAGA festival va începe la ora 17:00 în toate cele trei zile, iar atmosfera va prinde proporții începând cu scenele SWITCH și THE SHUTTLE și va lua amploare la toate cele șapte scene de la Romaero.

Întregul program pe ore, împreună cu line-up-ul artiștilor, este disponibil în aplicația SAGA, unde festivalierii își pot personaliza experiența de festival prin salvarea la favorite a concertelor și crearea propriului line-up.

ADVERTISING

Aplicația este gratuită și disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play.

SAGA24_4x5_TIMETABLE_AVAILALBE

Surprizele serii - line-up secret la Rave Plane, activări imersive și Plane Bar

Scena 6, Rave Plane, va avea un line-up secret pe toată perioada festivalului și promite concerte memorabile.

Aici, participanții vor putea dansa la doar câțiva metri de artiștii preferați și se vor bucura de atmosfera de club în interiorul unui avion destinat distracției.

În plus, festivalierii se vor bucura de spectacole de lumini în turnul de control, un studio imersiv care îi va trimite în lumi creative și pline de culoare, unde vor putea imortaliza amintiri de neuitat cu ajutorul unui braț robotic, precum și un Plane Bar, unde își vor putea crea cocktailuri sub semnătură proprie. 

Unde poți schimba biletul în brățară de acces? Ticket swap locations

Participanții vor avea acces în zona festivalului doar pe baza prezentării brățărilor și a cărții de identitate. Punctele de schimb ale biletelor în brățări de acces sunt disponibile în perioada 1-4 iulie, în următoarele locații: 

ADVERTISING
  • Pentru biletele de acces general & VIP (+18 ani) - participanții își pot ridica brățările din magazinele Ploom Băneasa și Promenada
  • Pentru toate tipurile de bilete -  brățările sunt disponibile în Orange Shop Europe House, Globalworth Plaza și Sun Plaza.

Cei care nu și-au achiziționat încă bilet mai au o șansă zilele acestea - încă este disponibil un număr limitat de bilete care pot fi achiziționate de pe site-ul: www.sagafestival.com.

Condiții de acces

  • Accesul persoanelor peste 18 ani se va face pe baza prezentării brățării și a cărții de identitate;
  • Vizitatorii sub 7 ani au acces gratuit în festival, însă, din cauza sunetului puternic, organizatorii nu recomandă prezența celor sub 7 ani în festival fără căști antifonice;
  • Vizitatorii între 0 și 14 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte, tutore sau reprezentant legal. Accesul minorilor sub 14 ani este recomandat a fi realizat până la ora 20:00;
  • Vizitatorii între 14 și 18 ani trebuie să prezinte o dovadă semnată a acordului parental (care poate fi găsită pe site-ul SAGA); 
  • Zona SAGA VIP este destinată exclusiv persoanelor 18+ ani;
  • Plățile din interiorul festivalului se vor face atât cu brățara de festival (la baruri), cât și cu cash sau card (la food court). Brățara de festival poate fi încărcată cu bani, în interiorul festivalului, la casieriile dedicate. Banii nefolosiți în timpul festivalului pot fi recuperați de la punctele de Top Up, pe toată durata evenimentului, dar și după festival, atât la puncte de Refund special amenajate în exteriorul zonei de festival, cât și online. 
ADVERTISING

Reguli de acces la SAGA 2024

  • Este interzis accesul cu animale de companie, biciclete, trotinete sau orice mijloc de transport pe roți;
  • Este interzisă aducerea oricăror aparate foto DSLR cu obiective detașabile sau obiecte care ar putea să pericliteze siguranța altor participanți sau ar prezenta un pericol pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului;
  • Accesul cu medicamente (insulină, picături cu uz medical, spray inhalator pentru astm) este permis doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau de orice alt document înlocuitor acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic;
  • Accesul cu droguri și consumul de droguri este strict interzis. Orice abatere va fi transmisă imediat autorităților competente;
  • Vizitatorul este obligat să respecte reglementările (de siguranță), inclusiv “House Rules” și/ sau instrucțiunile date de personalul SAGA. 

Cum ajungi la SAGA 2024?

SAGA 2024 are loc anul acesta la Romaero, iar accesul se va face din Bulevardul Ficusului, numărul 44, prin locurile indicate. 

  • Liniile de autobuz 112, 205, 301, 330 și 783 ajung la stația Piața Băneasa, cea mai apropiată stație de autobuz de Romaero, aflată la 2 minute de locul de acces. 
  • Cu metroul, oprirea este la stația Aurel Vlaicu aflată la o distanță de 20 de minute de mers pe jos. 
  • Ridesharing - anul acesta, utilizatorii Uber existenți care fac două curse către sau dinspre Romaero primesc 40% discount, iar utilizatorii noi primesc 75% discount.

Mai multe informații despre SAGA festival 2024 se găsesc pe: www.sagafestival.com.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇