Sabina Suru, Ilina Schileru și Daniel Stancu, printre artiștii care-și deschid atelierele într-un duplex cultural București - Râmnicu Vâlcea

Sabina Suru, Ilina Schileru și Daniel Stancu, printre artiștii care-și deschid atelierele într-un duplex cultural București - Râmnicu Vâlcea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Programul La pas prin atelierele UAP din România 2023 include expoziții, dezbateri și circuite ghidate de profesioniști din industriile creative în clădirile Uniunii Artiștilor Plastici din București, Râmnicu Vâlcea, Arad și Timișoara. Zeci de artiști excepționali deschid porți către universul lor creativ: Atelierul. În perioada 23 iunie – 1 iulie, publicul este invitat la „Borcan” – clădirea cilindrică Tehnoimport din București – și într-o fostă centrală termică din Vâlcea, reconvertită în cartier creativ. Programul va continua la Arad și Timișoara, în perioada 7-16 iulie. 

„Relația artist-atelier aste una foarte intimă și cu multă însemnătate, ca un cuptor în care reglezi temperatura în funcție de idei. Tot aici, ideile intră într-un accelerator de povești, din al cărui creuzet apare artă” – Daniel Stancu

Ascunse prin cartierele cu povești ale orașelor, mai ales în centrele istorice sau în apropierea galeriilor cu tradiție, clădirile Uniunii Artiștilor Plastici din România adăpostesc ateliere de creație, tot atâtea universuri self-made, spații de refugiu în fața vulnerabilității care va deveni artă. Sunt microversuri definite de întrebări, rutine, nesiguranțe sau căutări, vânate de creatori și de iubitorii de cultură deopotrivă. Unele ateliere capătă o identitate atât de clară încât devin ele însele muzee. Altele găzduiesc întâlniri legendare, iar altele sunt scotocite, în căutarea acelor lucruri personale, obiecte, schițe sau notițe, care ar putea aduce noi sensuri unui parcurs artistic. În România, cel mai adesea trec neobservate, de vreme ce nicio plăcuță nu le divulgă secretele: în anumite clădiri din oraș sunt artiști care lucrează zi și noapte. Fără să știe, trecătorii îi inspiră cu zgomot de pași, cu un selfie făcut în grabă într-o intersecție sau cu frânturi de conversație care își păstrează sensul doar o secundă. 

ADVERTISING

În orașele mari, legenda atelierelor sporește, în ecoul unei oferte culturale abundente. În alte părți, cartierele de creație sunt repere importante în viața comunității, un arhivar informal al valorilor comune și un punct de macaz al posibilelor direcții spre mai bine. Lansat la finalul anului 2022, programul „La pas prin atelierele artiștilor” aduce publicul larg mai aproape de procesul artistic și de spațiile de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici din România. Iubitorii de cultură sunt invitați în lumi de regulă închise, rareori accesibile publicului larg, locuri care, uneori, rămân interzise chiar și specialiștilor sau colecționarilor de artă. 

Întâlnirile din acest an vor începe vineri, 23 iunie, la ora 19.00, cu un vernisaj la galeria Atelier 35 din București. Artiști: Sabina Suru, Andrei Tudose, Lucia Ghegu, Albert Kaan, Iulia Toma, Pușa Pleșca, Ilina Schileru și Alina Marinescu. În următoarele două zile (24-25 iunie, între orele 12.00-19.00) vor fi deschise atelierele din Strada Doamnei nr. 5, Sector 3, București.

Continuăm weekend-ul următor, începând din 1 iulie, să-i vizităm pe artiști în atelierele lor, de data asta la Vâlcea. La Galeria Cozia, din Pasaj 1, va fi vernisată o nouă expoziție pe 30 iunie, la ora 19.00. Artiști: Corina Croitoru Necșuleu, Daniel Stancu, Alexandra Elena Ungureanu, Andreea Petrișor Hereșanu, Cătălin Petrișor Hereșanu, Irina Ionelia Ionescu, Andrei Mateescu și Claudiu Cobilanschi.  

Sâmbătă și duminică, 24 și 25 iunie, între orele 12.00 și 19.00, se deschid ușile atelierelor de la etajele 1-5, din strada Doamnei nr 5, sector 3 București Este vorba faimosul Borcan, un bloc turn emblematic ce găzduiește, de aproape 40 de ani, peste 50 de artiști. Imobilul era construit cândva de firma de asigurări Adriatica, pentru ca în perioada comunistă să devină sediul Tehnoimport - o structură care se ocupa să exporte spre Spania cauciucurile fabricate de Danubiana București și de Victoria Florești. Clădirea, modernistă, a fost proiectată în 1935 de arhitecții H. Stern, Rudolf Frenkel, Marcel Locar și este unul din puținele blocuri cilindrice ale României interbelice. Încă poartă reclamele firmei Tehnoimport. 

ADVERTISING

„Clădirea găzduiește ateliere ale Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) încă din anul 1985. De la etajul 6 la cele superioare există apartamente de locuit și sedii de firmă.” Ioana RIZEA  bucurestiivechisinoi.ro

Artiștii care își deschid atelierele sâmbătă și duminică (24-25 iunie): Angela Alexa, Atoma, Marius Burhan, Maria Cioată, Mihaela Constantin, Dorina Horătău, Maria Panțur, Ilina Schileru, Sabina Suru, Aniela Ovadiuc și mulți alții.

Conacul Olănescu în stânga. Mijloc - clădirea termocentralei înainte de a fi renovată. Actualele ateliere UAP Vâlcea, renovate - în dreapta. Credit foto: Daniel Stancu.

O termocentrală reconvertită în cartier creativ

Daniel Stancu: "Nu doar că erau atât de mici încât nici gândul nu-ți încăpea, dar le vizitam cu lanterna, rămase în beznă cu restanță la curent"

Artiștii din Vâlcea lucrau cândva la Conacul Olănescu, cea mai veche construcție din oraș, fostă stăreție de schit care și-a schimbat prin timp identitatea, până să ajungă o ruină. Era o fantomă și prin 2006, când pictorii l-au părăsit, speriați de scrijelitul grinzilor la vânt. Orașul a fost al doilea inclus în circuitul acestei ediții, în primul rând pentru că este singurul care a reușit, în ultimii 30 de ani, să pună la dispoziția artiștilor locali spații de creație noi, proaspăt renovate. 

„Clădirea desemnată, o fostă centrală termică situată pe strada Tudor Vladimirescu, nr.27B, chiar în spatele Școlii Gimnaziale Nr. 5, se afla inițial într-o stare avansată de degradare, după mai mulți ani în care a fost abandonată. Reîmpărțirea și reamenajarea spațiului s-au făcut cu sprijinul financiar al Primăriei și din resursele proprii ale filialei, după un proiect realizat de arhitectul Corneliu Crașovan. Transformarea fostei centrale termice, din care mai rămăseseră doar zidurile exterioare, în cele patru frumoase ateliere active acum a necesitat multă muncă și efort, încheiate în 2010 cu predarea lor către beneficiari și acordarea folosinței gratuite a clădirii” Gheorghe Dican, Președintele UAPR Vâlcea

ADVERTISING

Asociația Nucleu 0000 invită publicul larg pentru prima oară în acest fost spațiu industrial reconvertit în cartier creativ. Atelierele artiștilor Corina Croitoru Necșuleu, Daniel Stancu, Alexandra Elena Ungureanu și Andreea și Cătălin Petrișor Hereșanu se deschid publicului sâmbătă, 1 iulie, între orele 12.00 și 19.00. Fiecare dintre aceste spații formale relevă un univers care definește, în parte, dezvoltarea unui creator. E locul în care un artist poate sta ore în șir în fața unei pânze albe, presat de viziuni pesimiste sau de entuziasm, ademenit de povești sau de concepte abstracte, tot felul de gânduri care urmează să devină formă sau culoare. 

"Relația artist-atelier aste una foarte intimă și cu multă însemnătate, ca un cuptor în care reglezi temperatura în funcție de idei și tot aici el intră într-un accelerator de povești, din al cărui creuzet apare artă. Cu mâna pe șevalet mărturisesc că sunt artist de atelier. Chiar înainte de a face artă, am avut un studio, undeva la subsolul blocului MFA (blocul Ministerului Forțelor Armate, unul dintre cele mai vechi construite în Râmnicu Vâlcea) în care am copilărit. Era boxa cu conserve a familiei, iar părinții mei au renunțat la colecția de murături ca să dea curs noii mele pasiuni. După anii de facultate, am căutat un atelier al UAP și am văzut câteva în „Borcan” (așa este numit blocul-turn Tehnoimport, din strada Doameni 5 din București). Nu doar că erau atât de mici încât nici gândul nu-ți încăpea, dar le vizitam cu lanterna, rămase în beznă cu restanță la curent. Am primit mai târziu, de la președintele filialei UAP Vâlcea, chiar vechiul lui atelier și așa a început noua relație cu noul/vechi studio de creație din Conacul Olănescu, pentru că acesta găzduia atelierele UAP de ani buni. După o perioadă de cinci ani de lucru în care activitatea era la maxim, în care a devenit un spațiu deschis căutărilor mai multor generații de prieteni, s-a degradat încet, până cînd a devenit de neutilizat” Daniel Stancu, artist multimedia

PROGRAM

  • Întâlnirile din acest an încep vineri, 23 iunie, ora 19.00, cu un vernisaj la Galeria Atelier 35 din București. Artiști: Sabina Suru și Andrei Tudose, Lucia Ghegu și Albert Kaan, Iulia Toma și Pușa Pleșca, Ilina Schileru și Alina Marinescu. În weekend-ul 24-25 iunie, între orele 12.00-19.00, vor fi deschise atelierele artiștilor din strada Doamnei nr. 5 București. Printre artiștii care își asteaptă publicul: Atoma, Marius Burhan, Mihaela Constantin, Maria Panțur, Ilina Schileru, Sabina Suru, Aniela Ovadiuc și mulți alții.
  • Programul continuă la Râmnicu Vâlcea. Pe 30 iunie, va fi vernisată o expoziție care reunește artiștii: Corina Croitoru Necșuleu, Daniel Stancu, Alexandra Elena Ungureanu, Andreea Petrișor Heresanu, Cătălin Petrișor Heresanu, Irina Ionelia Ionescu, Andrei Mateescu și Claudiu Cobilanschi. Evenimentul are loc la galeria Cozia - Pasaj 1 din Râmnicu Vâlcea, de la ora 19.00. A doua zi, pe 1 iulie, între orele 12.00-19.00, vor fi deschise cele 4 ateliere ale artiștilor vâlceni din strada Tudor Vladimirescu nr. 27B: Corina Croitoru Necșuleu, Daniel Stancu, Alexandra Elena Ungureanu, Andreea și Cătălin Petrișor Heresanu.
  • Pe 7 iulie, aventura continuă la Arad, cu un vernisaj la Galeria Alfa, eveniment care începe la ora 18.00. Artiști: Anamaria Șerban, Cosmin Florin Moldovan, Laurian Popa, Radu Pandele, Diana Serghiuța, Mihai Coltofean, Michael Wieczorek și Ema Hrițcu. Sâmbătă, 8 iulie, la o plimbare prin Arad, treceți și pe la atelierele artiștilor din oraș, între orele 11.00-19.00.
  • La Timișoara, pe 14 iulie, începând de la ora 18.00, va fi vernisată expoziția artiștilor: Marius Jurca, Ioana Nicoară, Dana Constantin, Mădălina Trofin, Miki Velciov, Aura Bălănescu, Cristian Sida și Edith Torony. Sâmbătă și duminică, 15-16 iulie, între orele 12.00-19.00, sunteți invitați într-o plimbare la pas prin atelierele artiștilor din oraș.

LA PAS PRIN ATELIERELE ARTIȘTILOR

Proiect organizat de Asociația Nucleu 0000, 

în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România

 Cofinanțat de 

AFCN 


Parteneri media: 

Propargarta, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Revista Zeppelin, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, Feeder, DigitizArte, Revista Atelierul, Munteanu, Igloo, Empower Artist Magazine, HAPP

Parteneri Râmnicu Vâlcea

Agerpres, Amos News, Antena 3, Arena Vâlceană, Coolt Neamț, Cult-ura.ro, Curierul de Vâlcea, Radio România Cultural, Intell News, Revista Arta, Modernism, PCPRINT, Piața de Artă, Radio TV Arthis, Radio Vâlcea 1, Semnalul Oltului, Râmnicului, Argeșului și Severinului, Top Business, TVR, TVR Craiova, Ultima oră, VGTV, Vocea Olteniei