Obiective turistice în Sighetu Marmației - unul dintre cele mai frumoase locuri din România

Obiective turistice în Sighetu Marmației - unul dintre cele mai frumoase locuri din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sighetu Marmației este un oraș situat în nord-vestul României, unde, dacă vei ajunge, vei realiza că este cu adevărat un colț de rai, mai ales pentru cei pasionați de istorie, cultură și pentru peisajele minunate care te înconjoară, odată ajuns acolo. Dacă până acum, nu erai adeptul vacanțelor petrecute în România, vei vedea faptul că turismul de la noi din țară este mai mult decât te-ai fi așteptat și îți oferă, într-adevăr, tot ce ai nevoie, de la experiențe memorabile și unice, până la cea mai bună mâncare locală și locuri care-ți taie respirația.

Așadar, dacă ajungi în Sighetu Marmației, trebuie să vizitezi celebrul Muzeu Memorial al Comunismului și al Rezistenței, care este amenajat într-o fostă închisoare politică comunistă, dar și Muzeul Satului Maramureșean. Mai mult, trebuie neapărat să mai adaugi pe listă și Biserica Bârsana, Desești și Surdești, care au o arhitectura veche de zeci de ani și sunt cu adevărat unice, acestea fiind înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Nu ne vom opri însă atenția doar asupra acestor obiective, pentru că zona este mult mai ofertantă de atât. Astfel, dacă ești un iubitor al naturii, acest loc îți oferă peisaje montane incredibile și trasee pentru drumeții, de care, cu siguranță, vei fi fascinat. Cu toate acestea, cele specificate mai sus sunt doar câteva dintre frumusețile ce așteaptă să fie descoperite de tine în Sighetu Marmației, iar mai pe larg vom vorbi în cele ce urmează mai jos.

În continuare, în acest articol, vom discuta în detaliu despre locurile pe care le vei descoperi într-o călătorie în Sighetu Marmației, dar și despre istorie sau minunatele tradiții, pe care localnicii le urmează cu mare drag și mândrie, din vechi strămoși.

ADVERTISING

1. Sighetu Marmației obiective turistice – unde este situat și cum poți ajunge acolo

Sighetu Marmației este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, situat în inima Maramureșului, care se bucură de peisaje ce îți taie respirația cu adevărat și îți oferă oportunitatea să descoperi bogățiile culturale și naturale ale zonei, după cum vorbeam și în introducere. Acesta este  înconjurat de Munții Maramureșului și Munții Gutâi și datorită așezării sale geografice, orașul găzduiește anual vizitatori din întreaga lume pentru imaginile montane minunate, râurile fascinante, dar și pentru pădurile dese, făcându-l, astfel, să fie o destinație de neuitat pentru oricine ajunge aici.

Dacă vrei să vezi obiectivele din Sighetu Marmației, există mai multe opțiuni prin care poți ajunge aici, cum ar fi cu avionul, care aterizează pe aeroportul Internațional Baia Mare, acesta fiind situat la aproximativ 90 de kilometri de locație. De aici, poți alege să închiriezi o mașină sau să folosești serviciile de transport public disponibile, cum ar fi autobuzele sau microbuzele, care leagă Baia Mare de minunatul oraș.

O altă opțiune pentru care poți să optezi pentru a ajunge să vezi atracțiile turistice din Sighetu Marmației este trenul. Mai multe mijloace de transport în comun de acest gen leagă orașul de multe alte destinații importante din România. Călătoria cu trenul îți oferă, de asemenea, ocazia de a admira peisajele frumoase ale Maramureșului pe parcurs și de a ajunge direct în centrul localității.

ADVERTISING

Există, de asemenea, și opțiuni pentru cei care preferă călătoria cu autocarul, acestea având legături directe cu  Sighetu Marmației din orașele mari cum ar fi, de exemplu, Cluj-Napoca, Oradea sau Baia Mare, ajutând, astfel, ca turiștii să aibă acces cât mai ușor spre această destinație.

Nu în ultimul rând, dacă vrei să ajungi acolo cu mașina personală, vei avea parte de o călătorie plină de peisaje memorabile. Așadar, poți vedea minunatele sate tradiționale cu o arhitectură veche de sute de ani, cu peisaje montane spectaculoase și păduri foarte dese. Orice mijloc de transport vei alege să folosești pentru a ajunge în Sighetu Marmației, vei fi cu adevărat surprins de tot ceea ce te înconjoară și vei avea parte de o experiență de neuitat. Odată ce ai ajuns în acest oraș plin de surprize, te vei putea bucura de tot ceea ce îți oferă locul, dar și de oamenii minunați care te vor întâmpina mereu foarte primitori și cu zâmbetul pe buze.

2. Obiective din Sighetu Marmației – o mică parte din istoria locului

Sighetu-Marmatiei-munte
Foto: Facebook / Sighetu Marmației

Acest oraș are o istorie bogată și uimitoare, care se întinde pe parcursul a mai multor secole, contribuind, astfel, la ceea ce este astăzi Sighetu Marmației și la atracțiile sale turistice.

Istoria sa începe în secolul al XIV-lea, când a fost numit pentru prima dată ca un mic sat într-un document istoric. Orașul a fost înconjurat de foarte multe evenimente și schimbări, deoarece acesta era aflat în zona de graniță dintre Regatul Ungar și cel polonez. Mai mult, tot această poziție geografică i-a adus foarte multe schimbări de-a lungul timpului, deoarece a fost sub controlul Imperiului Austro-Ungar. Totuși, Sighetul a cunoscut și perioade de glorie, deoarece a fost un centru comercial foarte important în zona Maramureșului, principala sa activitate economică find comerțul cu sare.

ADVERTISING

Un moment notabil din istoria Sighetului Marmației a fost în secolul al XIX-lea, când orașul a devenit parte a noului stat al României Mari, după dezintegrarea imperiului Austro-Ungar în urma Primului Război Mondial. Aceasta a avut un loc semnificativ în dezvoltarea sa, contribuind, astfel, la consolidarea identității sale românești și la împrospătarea culturii tradiționale din această zonă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a devenit cunoscut de toată lumea ca fiind un loc de exilare pentru evreii din regiune, sub regimul fascist al lui Miklos Horthy și, ulterior, sub conducerea nazistă. Așadar, printre obiectivele turistice cele mai cunoscute  din Sighetu Marmației, se numără și Muzeul Memorial al Holocaustului, care ne amintește, chiar și până astăzi, de acea perioadă întunecată a istorie.

După cel de-al Doilea Război Mondial, orașul a intrat sub controlul comuniștilor, ceea ce a avut un impact foarte important asupra vieții și culturii locale. Deși acest loc a fost martor la abuzul politic de la acea vreme și la construirea de închisori comuniste, totuși, el a reușit să-și păstreze neschimbate tradițiile și obiceiurile sale unice, care se regăsesc chiar și în ziua de astăzi.

Nu în ultimul rând, după trecutul lui agitat, Sighetu Marmației îți oferă în continuare oportunitatea de a trăi timpurile de altădată, după cum spuneam și anterior, dar îți dă și ocazia de a avea o experiență de neuitat datorită tradițiilor bine păstrate în decursul anilor. Orașul este o destinație de neuitat pentru cei care doresc să îi descopere istoria fascinantă, dar și să se bucure de frumusețea de neegalat pe care ți-o poate oferi acest loc.

3. Atracții turistice în Sighetu Marmației – locuri pe care ar trebui să le vizitezi

Sighetu-Marmatiei-biserica
Foto: Facebook / Sighetu Marmației

Acest oraș este una dintre cele mai îndrăgite locații din România, deoarece obiectivele turistice din Sighetu Marmației și din împrejurimi îți oferă o viziune clară asupra istoriei, culturii și frumuseții caracteristică ale acestei regiuni. Dacă și tu alegi să fii turist în acest loc minunat, ai multe lucruri de vizitat, pe care nu trebuie să le ratezi și, cu siguranță, acestea îți vor oferi o experiență autentică și memorabilă.

În primul rând, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sighetu Marmației este Muzeul Memorial al Comunismului și al Rezistenței. Acesta este amenajat într-o fostă închisoare comunistă, unde vei găsi în detaliu o parte mai puțin cunoscută a influenței politice din acea perioadă. Expozițiile prezentate și mărturiile dureroase ale deținuților îți oferă o perspectivă mai clară asupra vremurilor prin care au trecut bunicii tăi.

Un alt loc pe care nu ai voie să-l ratezi este Biserica Bârsana. Cu o vechime de peste 200 de ani, aceasta este făcută complet din lemn,  fiind inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO și impresionând prin frumusețea sa unică, având sculpturi foarte detaliate și picturi minunate, care au rezistat odată cu trecerea timpului. Mai mult, Biserica Desești și Biserica Surdești sunt alte două lăcașuri de cult construite din același material, care merită, cu siguranță, să le treci pragul. Acestea își păstrează autenticitatea și frumusețea, ele reprezentând o adevărată mândrie pentru țara noastră.

Mai mult, muzeul Satului Maramureșean este o altă atracție turistică importantă, unde vei putea găsi casele tradiționale de altădată, mori de apă, ateliere meșteșugărești sau chiar prese de ulei. În acest loc vei mai putea admira și un peisaj aparte, care îți va tăia respirația și, fără să vrei, te va face să călătorești în timp cu fiecare pas pe care îl vei pune pe potecile vechi de zeci de ani. Dacă ajungi în acest oraș, nu ai voie să ratezi acest minunat obiectiv care, cu siguranță, nu te va dezamăgi.

Nu în ultimul rând, pe lângă cele spuse mai sus, pe lista obiectivelor importante trebuie să mai includem și Parcul Natural Munții Maramureșului, care îți oferă ocazia de a descoperi peisaje montane minunate. Poți merge în drumeții prin pădure, unde vei observa păsări și plante rare și te vei putea bucura de aerul curat din această zonă.

Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele turistice pe care ar trebui să le vizitezi dacă ajungi în Sighetu  Marmației. Orașul îți oferă o experiență de neuitat, îmbinând istoria, cultura și frumusețea naturii într-un mod cu totul special.

4. Obiective turistice în Sighetu Marmației – tradiții și obiceiuri locale

Sighetu Marmației este acel loc unde tradițiile și obiceiurile locale sunt păstrate cu mândrie de ani de zile. În această zonă a țării, cultura este o parte foarte importantă a vieții de zi cu zi, iar turiștii au ocazia de a se bucura de o imagine autentică, moștenită cu zeci de ani în urmă de către localnici.

Unul dintre cele mai renumite aspecte ale culturii maramureșene este reprezentată de sculptura în lemn, acest obicei fiind, cu adevărat, o operă de artă. Meșteșugarii locali sunt cunoscuți pentru talentul lor de a ciopli diferite lucruri, cum ar fi case, stâlpi decorativi, până la celebrele sticluțe care au în interior diferite figurine. Sighetu Marmației găzduiește numeroase ateliere, unde turiștii pot observa, ba chiar pot și să își încerce talentul în sculptura lemnului, astfel, dacă și tu ai această pasiune, îți poți crea propriul suvenir.

O altă tradiție foarte importantă pentru oamenii locului este folclorul, acesta fiind cunoscut pentru cântecele sale autentice, interpretate cu instrumente tradiționale, precum ar fi fluierul, cavalul sau vioara.

 Dacă vrei, să ai obiective de vizitat in Sighetu Marmației și de momente de neuitat, îți recomandăm să ajungi aici și în perioada Crăciunului. Această sărbătoare strânge localnicii în diferite grupuri, cum ar fi de copii sau de adulți, care merg din casă, în casă, îmbrăcați în haine tradiționale, pentru a vesti nașterea Domnului. Este un obicei în care tinerii sunt serviți cu prăjituri, mere, nuci și băuturi tradiționale, drept răsplată pentru colinda lor. Aceste lucruri reușesc să unească oamenii și să aducă o atmosferă caldă atât printre maramureșeni, cât și printre cei care merg acolo să le vadă obiceiurile.

Mai mult, o altă caracteristică a culturii lor este reprezentată de portul tradițional. Atât bărbații, cât și femeile poartă costume populare frumos colorate și brodate. Fiecare dintre acestea au semnificații specifice și sunt purtate cu mândrie la evenimente speciale, cum ar fi nunțile sau sărbătorile religioase.

Nu în ultimul rând, acest loc mai este cunoscut și pentru meșteșugurile tradiționale, cum ar fi olăritul, țesutul și prelucrarea lânii. Oamenii locului confecționează, astfel, obiecte casnice, folosind tehnici tradiționale, care au fost împărtășite din generație, în generație.

Aceste tradiții și obiceiuri locale dau viață culturii maramureșene și sunt foarte importante pentru identitatea și viața comunității din Sighetu Marmației. Așadar, dacă urmează să vizitezi și tu acest oraș minunat, trebuie să participi la evenimentele de acest gen și să descoperi toate tradițiile neschimbate de timp, pentru a avea o experiență cât mai frumoasă.

Foto: Freepik

În concluzie, Sighetu Marmației pe care, cu siguranță trebuie să îl ai pe lista ta de călătorii, este o destinație de neuitat pentru cei care apreciază frumusețea naturii, istoria și tradițiile bine păstrate în timp. Acest oraș te va surprinde cu oamenii lui prietenoși, cu talentul și răbdarea pe care le au pentru a duce mai departe meșteșugul strămoșesc și cu mândria cu care își poartă hainele tradiționale.

Atunci când vei ajunge aici și te vei plimba pe străzile orașului, vei vedea că Sighetu Marmației este o destinație care merită cu adevărat să fie vizitată. Dacă vrei să ai parte de un concediu cu liniște și relaxare, acest oraș este, cu siguranță, locul ideal pentru tine și familia ta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇