După 15 reprezentații sold out pe scena Operei din București, cel mai de succes musical al tuturor timpurilor revine în repertoriu în ianuarie 2026. După un an și jumătate de așteptare, una dintre cele mai spectaculoase producții montate vreodată în România revine acolo unde i-a fermecat pe mii de spectatori: pe scena Operei Naționale București.
Este vorba despre producția românească a musicalului „Fantoma de la Operă”, apreciată pentru interpretările sale impresionante, scenografia grandioasă și emoția intensă care a umplut sala la fiecare reprezentație.
Dacă ai fost printre cei care au aplaudat cu inima plină sau dacă ai regretat că ai ratat magia, acum e momentul să te pregătești. Spectacolele vor avea loc în ianuarie 2026, iar datele exacte vor fi anunțate în curând.
Înscrie-te acum cu adresa ta de e-mail pentru a fi printre primii care vor fi anunțați când biletele intră în vânzare: https://thephantomoftheopera.ro/alerta.
Aceasta nu este doar o revenire. Este întoarcerea unei legende pe scena care i-a fost casă. Și tu poți fi din nou parte din poveste.
Considerată una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, dar și cea mai costisitoare la nivel mondial, „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber a fost pusă în scenă la Opera Naţională Bucureşti și a avut premiera pe 31 martie 2023, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, dirijor Daniel Jinga, scenografie, decor și costume Gary McCann, coregraf Violeta Dincă, regizor secund Raluca Popa, asistenți coregrafi Florin Tănase și Alexandra Gavrilescu, asistent scenograf Gabriella Ingram, traducerea și adaptarea Ernest Fazekas, lighting designer Bogumił Palewicz, sound designer Kamil Biedrzycki.
Muzică de Andrew Lloyd Webber
Versuri de Charles Hart
Versuri suplimentare de Richard Stilgoe
Libret de Richard Stilgoe și Andrew Llyod Webber
Bazat pe romanul „Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux
Regizat inițial de Harold Prince
Orchestrație de David Cullen & Andrew Llyod Webber
Producție originală de Cameron Mackintosh Ltd. şi The Really Useful Group Ltd.
Sponsori: Crama de Matei, Aqua Carpatica, BCR, Rețele Electrice și PPC Romania.
Parteneri: Market Aroma, Yokko The Fashion Store, Secuiana, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Cineplex, Imperia Club, CompasCoffee, Nissa, Douglas, Casa Espana, Sansha.
Partener cultural de mobilitate: Suzuki.
Parteneri media: Digi24, Antena 3, România TV, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Itsy Bitsy, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro, Kudika, Garbo, Romania Journal, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, A7 TV, Ziarul Puterea, Mediatrust.