După accidentul feroviar din Spania, soldat cu cel puțin 69 de morți, experții în siguranță feroviară au subliniat că teoria – acceptată, în linii mari – conform căreia este cel mai bine să stai la mijlocul unui tren are limitele sale.
Tragedia feroviară de miercuri a generat o întrebare legitimă: locul ocupat de o persoană într-un tren îi poate influența șansele de supraviețuire?
S-a conturat un consens general: cel mai bine este să nu stai nici în partea din față, nici în cea din spate a trenului, ci undeva la mijloc, cu fața spre direcția opusă deplasării.
Cu toate acestea, experții în siguranță feroviară consultați de New York Times afirmă că există prea multe variabile în cazul accidentelor de tren pentru a se putea trage o concluzie certă.
Alegerea locului poate modifica ușor șansele unui pasager, însă tipul accidentului contează mult mai mult decât locul în care se află acesta, explică ei.
N-ai cum să știi ce se va întâmpla
„Spuneți-mi ce fel de accident va avea loc, iar eu vă voi spune care e cel mai sigur loc în care ați putea sta”, a declarat John Goglia, consultant independent în domeniul siguranței și fost membru al Consiliului Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB). Nu există un loc universal sigur, a subliniat el.
Robert Paaswell, profesor emerit de inginerie civilă la City College din New York, a afirmat că accidentele feroviare grave sunt rare, iar cauzele și circumstanțele acestora pot varia considerabil. Un accident poate fi o coliziune din spate, în timp ce altul poate fi o deraiere cauzată de un defect al căii ferate.
„În acest caz (în Spania - n. red.), un tren a intrat în plin în partea din spate a unui alt tren; așadar, cel mai sigur loc ar fi fost în partea din față a trenului care a fost lovit. Dar nu aveai de unde să știi că se va întâmpla așa ceva”, a explicat Paaswell.
Acest lucru nu i-a împiedicat, totuși, pe experți să încerce să determine care este locul cel mai sigur în care poți sta.
E mai bine să te afli la jumătatea trenului, dar n-ai nicio garanție
Răspunsul tradițional a fost că mijlocul trenului este cel mai sigur, deoarece vagonul din față absoarbe forța unei coliziuni frontale, iar vagonul din spate preia impactul principal în cazul unei coliziuni din spate.
Jim Mathews, director executiv și președinte al Rail Passengers Association – o organizație care militează pentru îmbunătățirea serviciilor feroviare de transport de călători din SUA – a declarat că, de regulă, preferă să stea la mijlocul trenului.
Însă acest lucru nu oferă nicio garanție. „Aș face o mențiune importantă: în funcție de natura și de gravitatea accidentului, orice dispozitiv de siguranță poate deveni ineficient”, a subliniat Mathews.
Care e cel mai bun loc la jumătatea trenului
În vagoanele din mijlocul garniturii, spun unii experți, cea mai bună alegere este un loc lângă culoar, orientat cu spatele la direcția de mers. Din două motive logice:
- În cazul unei opriri bruște, corpul pasagerului așezat cu spatele la direcția de mers este proiectat în spătarul scaunului, nu spre înainte; acest lucru reduce riscul de leziuni cervicale și pe cel de a fi lovit de obiecte proiectate prin aer.
- Un loc pe culoar îi ferește, de asemenea, pe pasageri de geamurile care se sparg.
Accidentul de miercuri a demonstrat însă că această logică se poate schimba. Primul vagon al trenului aflat în mișcare — operat de compania națională spaniolă, Renfe — a fost distrus. Cele două vagoane din coada trenului oprit — operat de compania privată Iryo — s-au răsturnat.
În ce-i privește pe pasagerii din trenul Iryo, lovit din spate, cel mai sigur loc ar fi fost în partea din față, a explicat Gogila. Cu cât stai mai departe de punctul de impact, cu atât există mai multe vagoane între tine și trenul care vine din sens opus, acestea preluând energia coliziunii.
Nu există siguranță 100%
Chiar și alegerea „locului potrivit” oferă puține garanții. Bagajele neasigurate se pot transforma în proiectile, iar pasagerii care stau în picioare pe culoare, în zonele de trecere dintre vagoane sau în toalete sunt mult mai expuși. În cazul unui accident atât de violent, afirmă experții, scaunele în sine ar putea ceda.
„Dacă stai în picioare, probabil că ești mort. Dacă stai așezat, s-ar putea totuși să fii mort, pentru că nu există centuri de siguranță”, a spus Gogila.
Allan Zarembski, director al programului de inginerie și siguranță feroviară din cadrul Universității din Delaware, a declarat că nu a întâlnit niciun studiu care să indice, în mod cert, care este cel mai sigur loc.
Recomandarea uzuală – de a evita capetele trenului și de a alege un loc la mijloc – este valabilă, în principal, în cazul coliziunilor. Însă, atunci când o deraiere este provocată de o șină sau o roată defectă, „practic orice vagon din tren” poate deraia, a explicat el.
Pasagerii sunt cel mai mult expuși riscului de a fi răniți atunci când un vagon deraiază și apoi se răstoarnă, a precizat el.
T.D.
