3 criterii de care să ții cont când alegi un aparat de ras barba

3 criterii de care să ții cont când alegi un aparat de ras barba
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ești genul de bărbat care nu lasă pe nimeni să se apropie de barba lui cu un aparat de ras și te razi întotdeauna de unul singur sau te duci întotdeauna la frizer? Indiferent de răspunsul tău, unul dintre obiectele de toaletă care nu poate lipsi din trusa ta este aparatul de ras electric. Perfect atunci când n-ai timp să ajungi la salon sau nu vrei să riști să te tai sau să-ți iriți pielea cu un aparat clasic. 

Foarte bine, dar cum poți alege dintre atâtea și atâtea modele de aparate de ras barba? Te sfătuim să acorzi atenție criteriilor următoare: 

ADVERTISING

Tipul de tehnologie pe care-l folosesc 

Când vine vorba despre tehnologia pe baza căreia funcționează, aparatele de ras electrice se împart în două mari categorii: cele cu discuri rotative și cele cu sită. Deși modul de funcționare este destul de similar, diferența majoră este dată de felul în care sunt dispuse lamele. Așadar, cele cu cap rotativ sunt preferate pentru linia maxilarului, iar cele cu sită se pare că sunt mai eficiente pentru zona gâtului, acolo unde părul crește în mai multe direcții. 

ADVERTISING

Să începem cu aparatul cu discuri rotative. Lamele sale sunt oscilante, ascunse în spatele unor capetele metalice. Acest aparat este preferat în cazul bărbilor mai lungi, cu fire groase care cresc în mai multe direcții. Este preferat de persoanele care se rad mai rar. Nu în ultimul rând, acest tip de aparat este mai silențios decât cel cu sită. 

Aparatul de bărbierit cu sită se va utiliza cu mișcări asemănătoare cu cele prin care manevrezi lama tradițională de ras, nu cu mișcări circulare, precum cel de mai sus. Ideal pentru barba mai scurtă, cea cu fire subțiri, dar nu se mulează pe conturul maxilarului. Este ales de persoanele care se rad zilnic și nu este tocmai silențios. 

ADVERTISING

Tipul de bărbierire pe care-l asigură 

Toate aparatele de ras electrice îți asigură posibilitatea de a te bărbieri uscat, spre deosebire de cele clasice. În fond, acesta este și cel mai important avantaj al lor, că te scapă de spumă și de apă. Și totuși, anumiți bărbați au pielea prea sensibilă și nu pot renunța la bărbieritul umed. Așadar, alege un aparat de ras care să permită utilizarea apei și spumei dacă nu ești un fan al bărbieritului umed. Unele modele pot fi folosite chiar și sub duș. 

Tipul de alimentare

La acest moment există pe piață trei tipuri de alimentare pentru aparatele de ras electrice, mai exact alimentare prin acumulatori interni sau cu fir. Evident, cele cu acumulatori sunt preferate în cazul călătoriilor, fiind și foarte ușor de transportat. Unele dintre ele au chiar și o opțiune de încărcare rapidă care durează aproximativ trei minute și permite o singură bărbierire, perfectă  pentru bărbatul mereu pe fugă. 

Ai grijă doar să alegi un model care să-ți permită înlocuirea acumulatorilor, deoarece aceștia au o viață relativ scurtă. 

N-ar strica nici să te uiți după opțiunea de autocurățare, prezentă la aparatele de bărbierit lavabile.