Marius Șumudică și-a exprimat nemulțumirea la conferința de presă de după meciul terminat la egalitate, scor 1-1, de echipa sa, Gaziantep, contra lui Erzurum.
Antrenorul român a contestat penaltiul din care a fost egalat, în minutul 90+6 al partidei de sâmbătă.
Din reluări s-a văzut că decizia arbitrului de centru este una cel puțin îndoielnică, chiar dacă în acest caz a fost consultat sistemul VAR.
”Părerea mea despre VAR s-a schimbat, a stricat fotbalul. O să vorbesc cu producătorul de echipament, de la următorul meci să avem șorturi cu buzunare. Jucătorii mei să joace cu mâinile în buzunare.
N-o să își mai scoată mâna din buzunar. Dacă pierdem, pierdem, asta e, o s-o facem cu mâinile în buzunare. S-a dat un fault ca la baschet, dar nu mai vorbesc, că dacă vorbesc mult, o să mă suspende și nu vreau să văd meciurile din tribună”, a spus Șumudică la conferință, citat de Digi Sport.
Antrenorul român a primit un cartonaș galben, după ce le-a cerut socoteală arbitrilor pe teren.
Meciul s-a încheiat după 100 de minute de joc.
Iată cum arată penaltiul din care Gaziantep a fost egalată în minutul 96
După acest rezultat, Gaziantep are 28 de puncte după 15 etape, și este pe podium, aproape de primul loc.
Alin Toșca a fost integralist la Gaziantep în această partidă. În schimb, Alexandru Maxim nu a jucat, fiind suspendat pentru cumul de cartonașe.
Citește și: