Simona Halep face un gest de mare campioană

Simona Halep face un gest de mare campioană

Simona Halep a făcut un gest de mare campioană din dorința de a juca din nou tenis în turneele oficiale.

Pentru a putea concura la Palermo și Praga, sportiva noastră a renunțat să primească „taxa de prezență” pe care jucătorii de top o încasează pentru a merge la turneele mai mici, au dezvăluit surse din anturajul ocupantei locului 2 WTA pentru SpotMedia.ro.

Pe lângă premiile oferite conform grilei oficiale, organizatorii turneelor mici mai achită și taxe de prezență sportivilor de top, pentru a genera un interes mai mare în rândul fanilor.

ADVERTISING

Din informațiile SpotMedia.ro, în circuitul feminin sumele variază, în funcție de competiție și de jucătoare, între 100 și 500 de mii de euro.

Conform surselor noastre, Simona a primit astfel de sume, în trecut, pentru a putea participa la turneele de la Shenzhen și Moscova (nu a mai putut juca din cauza unei accidentări).

În schimb, în circuitul masculin sumele sunt și mai mari. Spre exemplu, Rafael Nadal și Novak Djokovici cer câte 800 de mii de dolari pentru a juca la turneele mai mici, în timp ce Roger Federer solicită 1 milion de dolari.

ADVERTISING

Din dorința de a reveni în circuit, Simona a renunțat însă la acest obicei și nu va primi nimic în plus față de grilele de premiere de la Palermo și de la Praga.

Prezența de la Palermo este încă sub semnul întrebării, dar directorul turneului, Oliviero Palma, a declarat, vineri, pentru SpotMedia.ro, că a solicitat o derogare din partea Ministerului Sănătății în așa fel încât Simona să nu fie nevoită să stea în carantină.

Turneul de la Palermo începe pe 3 august, iar cel de la Praga pe 10 august.

SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe SpotMedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!