Elena Rybakina dezvăluie lecția primită din partea Simonei Halep

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismena kazahă Elena Rybakina, revelația anului 2020 în tenisul feminin, și-a adus aminte de finala de la Dubai, pierdută în fața Simonei Halep.

Rybakina spune că Simona i-a predat o lecție deoarece, după acest meci, a învățat că trebuie să lupți până la final.

"Am putut învăța o mare lecție din acest meci și a fost o experiență grozavă pentru mine. Am început foarte bine, dar fizic nu am fost la sută la sută. Am încercat să rămân concentrată, dar Simona m-a pedepsit. Simona a început să riște și jocul s-a schimbat. Nu am știut cum să mai joc. Simona și-a arătat calitățile incredibile de apărare în acest meci.

ADVERTISING

M-a forțat să joc mai adânc. Fizic, nu mai aveam energie, nici nu știu cum am mai jucat acest meci însă. Sunt cu adevărat mandră, nu mă așteptam să ajung aici. Am dat totul, a fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am jucat. Mi-a dat multă încredere și a fost o lecție pentru mine, am învățat de la Simona că trebuie să lupt mereu", a spus Rybakina pentru WTA TV.

Simona a câștigat finala de la Dubai după ce s-a impus cu 3-6, 6-4, 7-6 (5) în fața Elenei Rybakina.

În acest an, Simona a mai ajuns în sferturi la Adelaide și în semifinale la Australian Open.

ADVERTISING

Sportiva noastră va reveni pe teren pe 3 august, la turneul de la Palermo, transmis în direct de SpotMedia.ro.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe SpotMedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!