Schimbare de carieră pentru Sebastien Loeb

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pilotul francez Sebastien Loeb, multiplu campion mondial de raliuri, va disputa două curse din actuala ediţie a campionatului german de super-turisme (DTM), la bordul unui bolid Ferrari 488 al echipei AF Corse, informează L’Equipe.

Loeb, în vârstă de 48 ani, va fi al treilea pilot al echipei AF Corse, alături de neozeelandezul Nick Cassidy şi brazilianul Felipe Fraga.

Prima cursă a lui Sebsatien Loeb în campionatul DTM va avea loc la finele acestei luni, în Portugalia, pe circuitul de la Portimao (29 aprilie - 1 mai), iar cea de-a doua la Lausitzring (Germania), între 20 şi 22 mai. El îl va înlocui în cele două manşe pe Nick Cassidy.

ADVERTISING

"De-a lungul carierei mele mi-a plăcut mereu să alternez între discipline. DTM este un campionat celebru şi, când a apărut oportunitatea de a lua parte la el, am profitat imediat. Este o provocare pasionantă, pentru că stilul de pilotaj este complet diferit", a declarat Sebastien Loeb, care va mai participat în acest sezon la Campionatul Mondial de rally-raid, precum şi la campionatul Extreme E.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇