România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin după o pauză de 43 de ani

România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin după o pauză de 43 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin din 2025, care va avea loc în Filipine, între 12 şi 28 septembrie, a anunţat, vineri seara, Federaţia Română de Volei pe site-ul său oficial.

România revine după o pauză de 43 de ani la Campionatul Mondial, ultima ediţia la care a participat fiind cea din 1982, din Argentina.

Ediţia de anul viitor va fi prima cu 32 de echipe la start, Federaţia internaţională mărind numărul de la 24. Vor fi 8 grupe de câte patru echipe, primele două formaţii din fiecare grupă urmând să se califice în şaisprezecimile de finală. Filipine a anunţat că meciurile se vor juca la Araneta Colisem din Quezon City, cu o capacitate de 14.000 de locuri, şi în SM Mall of Asia Arena, din Pasay, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Tot la Pasay se vor disputa şi fazele finale ale Mondialului.

ADVERTISING

Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din Filipine va avea loc pe 24 septembrie 2024, la Manila.

Conform regulamentului de calificare la Mondial, primele trei echipe de pe fiecare continent obţin biletele pe participare la Campionatul Mondial, plus echipa gazdă şi campioana mondială en titre. În aceste condiţii erau calificate iniţial: Filipine (ţara gazdă), Italia (campioana mondială), Polonia, Slovenia, Franţa (din Europa), Japonia, Iran, Qatar (Asia), Brazilia, Argentina, Columbia (America de Sud), SUA, Canada, Cuba (America de Nord şi Caraibe - NORCECA), Egipt, Algeria şi Libia (Africa).

ADVERTISING

Ultimele 15 locuri au fost stabilite conform rankingului FIVB la 30 august 2024. România este pe locul 26 mondial şi a prins poziţia a 13-a dintre cele 15 locuri. Astfel, în ordinea clasamentului FIVB, s-au mai calificat: Germania, Serbia, Olanda, Ucraina, Belgia, Turcia, Cehia, Bulgaria, Portugalia, Finlanda, Tunisia, China, România, Chile şi Coreea de Sud.

Federaţia Internaţională de Volei (FIVB) a anunţat că va face publică lista oficială a echipelor calificate pe 3 septembrie.

Naţionala de volei masculin a României a urcat de patru ori pe podium la Campionatele Mondiale (locul 2 - 1956, 1966, locul 3 - 1960, 1962), iar de alte două ori s-a clasat pe locul 4.

ADVERTISING

În 1980, România a cucerit singura medalie la Jocurile Olimpice. La Moscova, "tricolorii" obţineau medaliile de bronz, învingând în finala mică Polonia cu 3-1.

Anul trecut, naţionala masculină a României a revenit în prim plan, terminând pe locul 7 la Campionatul European organizat în Israel, Macedonia de Nord, Bulgaria şi Italia.

Campionatul European masculin se va organiza în 2026 în patru ţări, între care şi România. Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a anunţat că România, Bulgaria, Finlanda şi Italia vor organiza turneul final.

România este astfel calificată la EuroVolley 2026 şi va juca în grupa de la Cluj-Napoca. România a mai organizat o grupă de calificare la EuroVolley în 2021, la feminin, tot la Cluj-Napoca.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇