Rednic trage un semnal de alarmă după ce 6 jucători de la Dinamo au fost depistați pozitiv cu coronavirus

Rednic trage un semnal de alarmă după ce 6 jucători de la Dinamo au fost depistați pozitiv cu coronavirus
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul echipei de fotbal CSM Poli Iaşi, Mircea Rednic, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă online, că formaţia sa a întâlnit duminică pe Dinamo, care are în prezent 6 jucători depistaţi pozitiv la COVID-19, iar în aceste condiţii toţi componenţii formaţiei sale ar trebui testaţi din nou pentru a nu transmite mai departe virusul adversarilor de la FC Viitorul în meciul direct de luni.

„Nu îmi e teamă, dar sunt îngrijorat. Am vorbit şi cu jucătorii… Am luat contact cu cei de la Dinamo, am discutat. Şi după meci a venit la mine Grigore şi m-a salutat, am stat de vorbă, nu foarte mult, dar am discutat. Jucătorii noştri au discutat cu cei de la Dinamo, au avut contact, că nu ai cum să nu ai, ăsta e fotbalul. Suntem îngrijoraţi după meciul cu Dinamo, este o situaţie delicată. Nici nu ştiu cum să o iau. Noi ce facem acum? Ar trebui şi noi să ne testăm ca să vedem care e situaţia noastră. Dacă Doamne-fereşte şi la noi e un caz? Că noi jucăm luni cu Viitorul. Ce facem, se îmbolnăvesc şi cei de la Viitorul? Nu ştiu care procedura, dar trebuie să fim foarte atenţi, nu putem să ne jucăm cu sănătatea jucătorilor şi a celor din jurul echipei”, a spus Rednic.

ADVERTISING

"În teren cum să ţii distanţa la un metru şi jumătate? E contact, e transpiraţie, e salivă... deci e clar că e o situaţie delicată şi înţeleg îngrijorarea celor din staff-ul meu, a jucătorilor, pentru că nu putem să ne jucăm cu sănătatea noastră. Pentru că ultimul meci a fost cu Dinamo, eu consider că noi ar trebui să fim testaţi înainte de partida cu Viitorul, e soluţia cea mai bună. Ca să nu riscăm să dăm mai departe virusul ăsta", a adăugat el.

Întrebat dacă soluţia este amânarea partidei cu FC Viitorul de luni, tehnicianul a răspuns: "Nu vreau să vobesc, că noi la început ne-am spus punctul de vedere... şi eu, şi preşedintele. Şi a sărit lumea pe noi că ne e teamă de retrogradare. Noi am zis că sigur vor fi cazuri şi uite că au apărut cazuri. Şi nu unul sau două şi nu doar la o echipă, ci la mai multe. Sunt cazuri şi în Liga a II-a. Nu ai cum... vedem ce se întâmplă la mare, la munte, în fiecare zi creşte numărul de îmbolnăviri. Eu i-am propus lui Ciprian (n.r. - preşedintele Ciprian Paraschiv) să refacem testele, cu toate că le-am făcut vineri, deci nu a trecut nici o săptămână. Că dacă e unul dintre noi pozitiv, ne întâlnim luni cu cei de la Viitorul. Ei ce vină au? Noi ce vină avem? Noi am respectat toate regulile. Noi vrem ca rezultatele să se decidă pe teren. Mai departe, ca decizii, nu ştiu ce soluţii sunt... dar meciurile astea amânate când se vor reprograma? Pentru că pe noi nu ne avantajează situaţia asta".

ADVERTISING

Dacă se va disputa întâlnirea de luni cu FC Viitorul, din etapa a 10-a a play-out-ului Ligii I, Rednic speră ca jucătorii săi să câştige. "Jucăm cu o echipă care după joc, nu mă refer la lot şi la condiţii, în mod normal ar fi trebuit să fie în play-off. FC Viitorul este cea mai bună echipă din play-out şi prin joc, şi prin rezultate, deci ne aşteaptă un meci foarte greu. De când am venit eu la Iaşi am avut două înfrângeri la limită cu FC Viitorul, deci nu a fost o diferenţă mare. Privim cu încredere şi dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul trebuie să luăm cele trei puncte. Noi vom juca la victorie, aşa cum am jucat toate meciurile, dar trebuie să fim realişti pentru că în faţă avem o echipă foarte bună. Orice punct contează, mai ales cu Viitorul. De aceea spun că mergem să câştigăm, dar dacă obţinem doar un punct, mai mult ca sigur o să ne ajute ca să ne îndeplinim obiectivul", a precizat Mircea Rednic.

ADVERTISING

Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi a întâlnit duminică, 12 iulie, în deplasare, formaţia FC Dinamo, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a 9-a a play-out-ului Ligii I.

Joi, testările efectuate de lotul echipei de fotbal Dinamo la o clinică privată din Bucureşti au indicat rezultate pozitive la noul coronavirus pentru 6 jucători. Lotul echipei Dinamo se găseşte în acest moment în izolare la cantonamentul din Săftica. Liga Profesionistă de Fotbal a amânat partida restantă Dinamo - Chindia Târgovişte, care trebuia să se dispute în această seară, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I.

Clubul Dinamo se confruntă pentru a doua oară cu probleme legate de COVID-19 după ce la 11 iunie, cu doar o zi înainte de reluarea campionatului Ligii I, a fost depistat pozitiv unul dintre maseurii echipei. Partida Dinamo - Chindia Târgovişte, care era programată la 12 iunie în cadrul etapei a 3-a a play-out-ului Ligii I, a fost amânată la momentul respectiv pentru 16 iulie. După cazurile de joi, aceasta a fost amânată încă o dată de Liga Profesionistă de Fotbal.

Formaţia alb-roşie mai are un meci amânat, cel cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a, reprogramat de LPF pentru 23 iulie.

De la reluarea campionatului Ligii I, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo şi FC Botoşani, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇