Răzvan Burleanu a reacționat după apariția zvonului că România riscă să nu mai organizeze meciuri de la EURO 2020

Răzvan Burleanu a reacționat după apariția zvonului că România riscă să nu mai organizeze meciuri de la EURO 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că este sigur că desfăşurarea Campionatului European din acest an va avea loc conform planificării iniţiale, în cele 12 oraşe şi că organizarea va fi afectată de pandemie doar la nivel de prezenţa spectatorilor în tribune.

„Cred că este exclus să se schimbe ceva în organizarea Campionatului European şi mă bazez pe faptul că particip la toate discuţiile la nivel internaţional pe această temă. Managerul pentru organizarea meciurilor a venit la Bucureşti, prin urmare, ţinând cont de toate eforturile care se fac la nivel de UEFA, eu sunt sigur în momentul de faţă că EURO se va desfăşura în cele 12 ţări, singurul lucru care rămâne în discuţie este numărul spectatorilor de la oraş la oraş”, a declarat Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv.

ADVERTISING

El a afirmat că a solicitat autorităţilor române să permită accesul spectatorilor pe stadion la meciul oficial cu Germania, din luna martie: "Primul obiectiv pe care îl avem este să deblocăm toate competiţiile fotbalistice la nivelul de copii şi juniori şi înlocuirea testelor PCR cu testele rapide, astfel ca în luna martie toate competiţiile să fie reluate. Următorul pas, după ce vom reuşi acest lucru, este să avem spectatori pe stadioane, iar meciul-test pe care l-am propus autorităţilor guvernamentale este cel cu Germania de pe Arena Naţională (din preliminariile Cupei Mondiale 2022), un stadion pe care îl cunoaştem foarte bine şi suntem siguri că nici un participant la acest meci nu va fi pus în pericol".

ADVERTISING

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

ADVERTISING

Arena Naţională urmează să găzduiască partidele Austria - Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina - Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina - Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇