Răspunsul lui Mirel Rădoi după ce i s-a propus prelungirea contractului

Răspunsul lui Mirel Rădoi după ce i s-a propus prelungirea contractului

Mirel Rădoi a avut mai multe întâlniri cu conducerea FRF în care i s-a propus să continue pe banca echipei naționale dacă ne vom califica la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că Rădoi a solicitat un răgaz de gândire și că decizia va fi luată după meciurile din luna noiembrie.

”Au existat mai multe întâlniri, la care am participat eu, directorul tehnic și selecționerul. De data aceasta, s-a discutat și prelungirea contractului cu Mirel Rădoi. În toată această relație, începută în 2018, a existat respect și încredere.

ADVERTISING

Concluzia acestor întâlniri este că vom lua o decizie, împreună, după aceste două meciuri, care sunt extrem de importante pentru noi. După aceste meciuri, vom anunța decizia. În momentul de față, toate variantele sunt pe masă”, a declarat Răzvan Burleanu, potrivit DigiSport.

De asemenea, Burleanu a spus că FRF nu a negociat cu alți antrenori după ce Rădoi a spus că va pleca.

”Prima opțiune este Mirel Rădoi, astfel că, până nu vom ști decizia finală, nu vom negocia cu un alt antrenor”, a anunțat Răzvan Burleanu.

ADVERTISING

Mirel Rădoi a fost numit în funcția de selecționer al României la sfârșitul anului 2019, după mandatul lui Cosmin Contra.

Cu el pe bancă, România a obținut 7 victorii, a remizat de 3 ori și a pierdut de 8 ori.

În acest moment, România e pe locul 2 în grupa de calificare, cu 13 puncte, unul peste Macedonia de Nord și Armenia. Germania e deja calificată.

Echipa noastră va mai întâlni Islanda pe 11 noiembrie și Liechtenstein pe 14 noiembrie, în ultimele meciuri din preliminarii. Locul 2 duce la baraj.

La baraj se califică cele 10 ocupante ale locurilor 2 din preliminarii plus două câștigătoare din grupele Ligii Națiunilor care nu au terminat între primele 2 în preliminarii.

ADVERTISING

Vor fi 6 meciuri de baraj, iar câștigătoarele se vor duela între ele și astfel se vor stabili ultimele 3 echipe calificate.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!