Principalul favorit să-i ia locul lui Rădoi pe banca Universității Craiova

Principalul favorit să-i ia locul lui Rădoi pe banca Universității Craiova

Universitatea Craiova schimbă din nou antrenorul principal, după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia.

Oltenii au început sezonul cu Laslzo Balint pe bancă, însă în august a fost adus Rădoi, care a rezistat și el doar câteva luni.

Acum, favorit să preia frâiele grupării din Bănie ar fi Marius Șumudică, după cum anunță Pro TV.

"Mihai Rotaru va încerca să-l aducă pe Marius Șumudică (51 de ani) în pauza competițională din iarnă, iar până atunci, de echipă ar urma să se ocupe unul dintre oamenii de încredere ai clubului", anunță sursa citată.

ADVERTISING

Marius Șumudică se află în prezent sub contract cu Al-Raed din Arabia Saudită.

Universitatea Craiova ocupă locul 4 în clasamentul din Superligă, la 12 puncte distanță de prima clasată, Farul Constanța.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇