Noul clasament WTA: Schimbă importante pentru jucătoarele din România

Noul clasament WTA: Schimbă importante pentru jucătoarele din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusoaica Anastasia Potapova a urcat un loc față de săptămâna trecută în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, de pe 32 pe 31, în urma titlului câștigat duminică la Transylvania Open.

În schimb, finalista de la Cluj-Napoca, italianca Lucia Bronzetti, a reușit un salt de 16 locuri și se află acum pe 56.

Elvețianca Belinda Bencic, care a obținut trofeul la Abu Dhabi, a urcat 92 de locuri și se găsește acum pe 65.

Belarusa Arina Sabalenka se menține pe primul loc, cu un avans de mai puțin de 200 de puncte față următoarea clasată, poloneza Iga Swiatek. Podiumul este completat de jucătoarea americană Coco Gauff, aflată la peste două mii de puncte de Swiatek.

România are trei reprezentante în top 100, pe Irina Begu (78), Sorana Cîrstea (79) și Jaqueline Cristian (87). Aproape de prima sută se află Anca Todoni (105) și Elena-Gabriela Ruse (111).

La dublu, Monica Niculescu se menține pe 34, iar Gabriela Ruse pe 51. Jaqueline Cristian, finalistă la dublu la Cluj-Napoca, a făcut un salt de 21 de locuri și este pe 141.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 8.956 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 8.770
3 (3). Coco Gauff (SUA) 6.538
4 (4). Jasmine Paolini (Italia) 5.288
5 (6). Jessica Pegula (SUA) 4.861
6 (7). Madison Keys (SUA) 4.680
7 (5). Elena Rîbakina (Kazahstan) 4.588
8 (8). Qinwen Zheng (China) 4.095
9 (9). Emma Navarro (SUA) 3.709
10 (10). Paula Badosa (Spania) 3.588
……………………………………………………
78 (77). Irina-Camelia Begu 877
79 (64). Sorana Cîrstea 866
87 (73). Jaqueline Cristian 826
105 (108). Anca Todoni 720
111 (112). Elena-Gabriela Ruse 690
158 (120). Ana Bogdan 464
208 (211). Miriam Bulgaru 338
238 (235). Patricia Maria Țig 297
263 (263). Irina Bara 265
…………………………………..
859 (870). Simona Halep 28

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 10.750 puncte
2 (2). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 8.165
3 (3). Taylor Townsend (SUA) 7.378
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.805
5 (5). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.850
6 (6). Liudmila Kicenok (Ucraina) 4.930
7 (7). Desirae Krawczyk (SUA) 4.868
8 (8). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 4.806
9 (13). Ellen Perez (Australia) 4.735
10 (9). Sara Errani (Italia) 4.706
…………………………………………….
34 (34). Monica Niculescu 2.460
51 (51). Elena-Gabriela Ruse 1.934
141 (162). Jaqueline Cristian 563
190 (195). Irina Bara 414
265 (264). Briana Szabo 278
281 (279). Anca Todoni 264


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!