Neymar și-a stabilit viitorul

Neymar și-a stabilit viitorul

Brazilianul Neymar a declarat că speră să rămână la Paris Saint-Germain şi în echipa naţională a Braziliei, pe fondul zvonurilor privind plecarea sa de la clubul francez şi după ce a lăsat semne de îndoială privind viitorul său internaţional după eşecul „Selecao” la Cupa Mondială din Qatar, informează AFP.

„Eu sper să joc în acest sezon la PSG, am un contract cu Paris Saint-Germain şi până acum nimeni nu mi-a vorbit despre o eventuală plecare. Eu sunt totuşi liniştit, chiar dacă nu este multă dragoste între suporteri şi jucători. Dar voi fi acolo, cu sau fără dragoste”, a afirmat Neymar într-un interviu difuzat miercuri pe postul YouTube al ziaristului sportiv Casimiro Miguel.

ADVERTISING

Atacantul "Selecao" nu a mai jucat din 19 februarie, când a fost victima unei accidentări la glezna dreaptă în cursul meciului cu formaţia Lille OSC. După accidentarea la gleznă, brazilianul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în luna martie, care l-a împiedicat să dispute finalul de sezon cu PSG.

Numele atacantului sud-american a fost vehiculat în această vară în legătură cu un posibil transfer la un alt club, însă şansele ca Neymar să plece de pe Parc des Princes înaintea startului noului sezon sunt destul de reduse.

ADVERTISING

"Este o o accidentare problematică, este foarte inconfortabil. Procesul a fost dureros şi dificil, dar eu caut să-mi revin. Victoria face parte mereu din obiective, dar îmi doresc să joc bine, este primul lucru", a adăugat Neymar.

Atacantul brazilian a afirmat, de asemenea, că va continua să poarte culorile echipei naţionale a Braziliei, după ce a lăsat să planeze îndoiala după eşecul cu Croaţia, la penalty-uri, în sferturile Mondialului din Qatar de anul trecut.

"După Cupa Mondială, nu am mai vrut să continui, nu din cauza durerii că am pierdut, ci pentru a evita ca familia mea să sufere, pentru că asta este foarte important. Dar vor trebui să suporte încă. M-am gândit mult şi îmi doresc un titlu mondial, pe care Brazilia nu l-a mai câştigat din 2002", a explicat Neymar.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇