Selecționerul Mirel Rădoi a lansat primele critici la adresa fundașului stânga Mario Camora de la CFR Cluj.
Camora este portughez, dar și-a luat cetățenia română în speranța că va juca în naționala lui Mirel Rădoi.
Selecționerul spune că Mario a început însă cu stângul, după ce a cântat imnul României într-o emisiune televizată de la Digi Sport.
„Camora trebuie să își termine toate problemele pe care le are juridic și dacă va continua evoluțiile bune la echipa de club poate va fi convocat. Am văzut că a început să cânte imnul, mie nu îmi plac lucrurile astea. Mie îmi plac lucrurile mult mai serioase.
El ca să poată face parte din grupul asta trebuie să joace la fel de bine ca până acum. Altfel, că este ofensiv, defensiv, că are personalitate, nu contează. Trebuie să continue evoluțiile bune”, a spus Rădoi la Pro X.
De asemenea, Mirel Rădoi a vorbit și despre criticile lui Dan Petrescu, cel care a spus că naționala a făcut ditamai petrecerea după o victorie într-un amical cu Austria.
„Asta e ideea noastră, asta încercăm să facem noi la națională, nu înseamnă că trebuie să preluam ce fac alți antrenori sau cum tratează alți antrenori atmosfera la nivel de grup. Partidele nu cred că sunt amicale, din moment ce noi suntem în playoff-ul pentru Euro datorită acestei competiții. Nu cred că cineva și-a permis să spună că CFR Cluj a fost mai bună decât Rennes, pe hârtie, decât Lazio. Toată lumea s-a referit la acea comparație dintre CFR Cluj și Floriana.
Austria are jucători de la Leipzig, eu nu am încercat să îi supraevaluez, am încercat să fiu cât mai corect. La fel și CFR a plecat cu a doua șansă cu Rennes, cu Lazio și au reușit să facă o figură foarte frumoasă. Dar nici naționala Austriei nu se poate compara cu Floriana”, a comentat Rădoi.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
- Dan Petrescu vine cu o veste bună pentru fanii lui CFR Cluj
- Bogdan Mara dezvăluie motivul real pentru care a plecat de la CFR Cluj
- CFR Cluj încasează o sumă impresionantă din partea UEFA
- CFR Cluj primește o veste excelentă
- Dan Petrescu a anunțat plecarea unui jucător de la CFR Cluj: „E o pierdere foarte mare”
- Dan Petrescu, declarație surprinzătoare după ce CFR Cluj și-a aflat adversara din Europa League: „Nu îmi revin din șoc”
- CFR Cluj a stabilit prețul lui Billel Omrani
- Dan Petrescu a confirmat cel mai nou transfer realizat de CFR Cluj
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.