Lotul României pentru Rugby Europe Championship

Selecţionerul echipei naţionale de rugby a României, Andy Robinson, a ales 50 de jucători pentru participarea primei reprezentative în ediţia din acest an a Rugby Europe Championship, informează, luni, site-ul oficial al Federaţiei Române de Rugby.

Naţionala va debuta în Rugby Europe Championship 2021 în weekend-ul 6-7 martie, într-un meci în deplasare, cu Rusia. Acesta va fi primul meci al României după un an, ultima partidă oficială având loc în 7 martie 2020, cu acelaşi adversar.

"Toţi aşteptăm cu nerăbdare competiţia de calificare la Cupa Mondială din 2023, mai ales că mulţi dintre jucătorii pe care îi avem, în special cei care evoluează în ţară, nu au mai avut meciuri de mai mult de trei luni. Acum ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut luna viitoare, în care vom avea de jucat patru meciuri grele. Scenariul este oarecum asemănător cu cel din anii trecuţi ai competiţiei, deoarece jucăm cu aceleaşi echipe în deplasare şi cu Spania acasă. Este esenţial să avem un debut bun, pentru că rezultatele pe care le vom obţine cu Rusia şi Portugalia vor fi cruciale pentru obiectivul nostru de calificare la Cupa Mondială'', a declarat Robinson.

ADVERTISING

''Echipa pe care am ales-o este un mix de experienţă şi tinereţe, jucători precum Boboc, Strătilă, Alexe, Butnariu, Roşu, Bartoli, Iliută şi Popoaia se află înaintea debutului în tricoul de 'Stejar'. De asemenea, este foarte important ca în această campanie de calificare să avem jucătorii care evoluează în afara României. Toate cluburile trebuie felicitate pentru efortul lor de a le permite jucătorilor să vină să joace pentru echipa naţională", a spus selecţionerul.

Lotul de 50 de jucători ales pentru competiţia care se va desfăşura de-a lungul acestui an este următorul:

Pilieri: Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare), Alexandru Savin (CSA Steaua), Vasile Bălan (CSA Steaua), Ionel Badiu (Valence Romans Drome), Alexandru Ţăruş (Zebre Rugby), Costel Burţilă (Hyeres-Carqueiranne-La Crau), Alexandru Gordaş (Stade Nicois), Ioan Tomaşcu (Niort), Domiţian Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare);

ADVERTISING

Taloneri: Eugen Căpăţînă (SCM Timişoara), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), Iulian Hartig (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Linia a II-a: Lucian Mureşan (SCM Timişoara), Florin Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Marius Antonescu (Bourg en Bresse), Johannes van Heerden (CS Dinamo), Adrian Motoc (RC Massy), Virgil Ghenea (CSA Steaua), Marius Iftimiciuc (Perigueux);

Linia a III-a: Vlad Neculau (SCM Timişoara), Cristi Boboc (ACS Tomitanii Constanţa), Dragoş Ser (CSA Steaua), Alexandru Alexe (CSM Ştiinţa Baia Mare), Mihai Macovei (Colomiers), Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), Andrei Gorcioaia (Bayonne), Damian Strătilă (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Răzvan Ilişescu (Blagnac);

ADVERTISING

Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare), Julien Bartoli (CSA Steaua);

Mijlocaşi la deschidere: Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua);

Centri: Vlad Popa (CSA Steaua), Cătălin Fercu (SCM Timişoara), Florin Vlaicu (CSA Steaua), Moa Maliepo, Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), Taylor Gontineac (Clermont Espoirs);

Aripi: Stephen Shennan (SCM Timişoara), Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Tangimana Fonovai (CSA Steaua), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Cosmin Iliuţă (CSA Steaua), Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Fundaşi: Ionel Melinte (SCM Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).

Selecţionerul Andy Robinson a declarat că lotul de 50 de jucători este un mix de experienţă şi tinereţe.

Programul României la Rugby Europe Championship 2021 este următorul: Rusia - România (6-7 martie), Portugalia - România (13-14 martie), România - Spania (20-21 martie), Georgia - România (27-28 martie), România - Belgia/Olanda (3-4 iulie).

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇