Liga 1: FCSB câștigă cu emoții jocul cu Gaz Metan și are un moral bun înaintea derbiului cu Rapid

Liga 1: FCSB câștigă cu emoții jocul cu Gaz Metan și are un moral bun înaintea derbiului cu Rapid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a câștigat partida de duminică din Liga 1 de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-1 în etapa cu numărul 4 a sezonului competițional 2021/2022.

Golurile au fost marcate de Florin Tănase din penalti și Octavian Popescu pentru gazde, respectiv italianul Matricardi pentru ardeleni.

Dinu Todoran a surprins cumva cu formula de start de la meciul cu Gazul. A revenit rapid portarul Andrei Vlad în primul 11, iar pe teren debutau la echipa roș-albastră Mamut și Vinicius. Începutul a fost bun pentru gazde, care au dominat copios prima jumătate a mitanului unu.

ADVERTISING

Mamut a și ratat prima lui ocazie în tricoul lui FCSB, în minutul 6, când lovitura sa de cap trecea milimetric alături de poartă. Patru minute mai târziu, gruparea lui Gigi Becali obținea un penalti după ce Cordea a fost faultat clar în careu de portarul Vâlceanu.

A bătut bine Tănase, care a și marcat în minutul 13. Gazul însă a egalat rapid la prima ocazie de gol, prin fundașul italian Matricardi, gol după un corner în minutul 24, total nemarcat în careul mic, de lângă Mamut.

REZUMAT | FCSB - FC Botoșani 2-1. Octavian Popescu a marcat un super gol

Până la pauză, același Tănase a mai avut o șansă, șut din lovitură liberă de la 30 de metri fix în transversala oaspeților.

ADVERTISING

Gazdele au făcut rapid trei schimbări la pauză, cum și era de așteptat. Au intrat Olaru, Ianis Stoica și Vali Crețu, iar mai apoi și-a făcut apariția pe teren și Octavian Popescu, în minutul 72, în locul lui Coman.

Și FCSB s-a distrat cu ocaziile, ratând de nenumărate ori la poarta lui Vâlceanu. Gazul se mulțumea să apere un 1-1 fragil, deși a mai avut câteva apariții și ea în careul lui Vlad.

Dar introducerea lui Octavian Popescu a fost una inspirată căci el a adus victoria FCSB-ului, cu șutul său superb la colțul lung din afara careului, un șut bine plasat, care a mângâiat și bara din dreapta a lui Vâlceanu.

ADVERTISING

Ianis Stoica a închis meciul cu o ratare monumentală singur cu portarul, poziție excelentă, iar FCSB se poate lăuda în fine cu o victorie, care o duce la 8 puncte în clasament, așteptând marele derbi cu Rapid măcar cu un moral îmbunătățit.

Echipele de start:

FCSB: Vlad - Haruţ, Creţu, Vinicius, Şerban - Moruţan, Popescu, Tănase - Cordea, Mamut, Coman.
Rezerve: Târnovanu, Creţu, Popescu, Stoica, Burlacu, Perianu, Oaidă, Olaru, Radunovici.

Gaz Metan: Vâlceanu - Romeo, Matricardi, Filip, Velisar - Moura, Iancu - Chamed, Deaconu, Grădinaru, Irobiso.
Rezerve: Buzbuchi, Trif, Horj, Pereira, Matias, Smola, Gaspar, Ciocan, Sarr.

Arbitru: H.Mladinovici.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Momente tulburătoare în fața stadionului Camp Nou, cu mii de fani ai Barcelonei ovaționându-l pe Messi pentru ultima dată (Video)

Parma, cu românul Dennis Man titular, pierde un amical de lux cu Inter Milano (Video)

Vara de coșmar continuă în Grecia, cu incendii ”de proporții biblice”. Imaginile dezastrului (Foto & Video)

REZUMAT | Victorie dramatică, la ultima fază. FCSB - Gaz Metan Mediaș (1-0). Gol - Florin Tănase

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!