Jucătorul care își pierde răbdarea la FCSB: "Trebuie să intervenim într-un fel"

Jucătorul care își pierde răbdarea la FCSB: "Trebuie să intervenim într-un fel"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un jucător începe să își piardă răbdarea la FCSB și vrea să forțeze plecarea.

Alexandru Stoian își dorește să fie cedat sub formă de împrumut, deoarece nu e mulțumit cu minutele pe care le prinde la FCSB.

„Este foarte important să joci. Momentan ne-am gândit și la soluția asta. Bănuiesc că acum se va termina campionatul și vom face o întrunire familiară și cu agentul lui Stoian, apoi vom lua o hotărâre. Vedem ce se va întâmpla. Este clar că are nevoie să joace mai mult. El este focusat și scopul lui e să joace la FCSB. Visul lui, ambiția lui și planul nostru ca părinți este să meargă cât mai sus.

Trebuie să intervenim într-un fel. Noi nu vrem să ne reproșăm că mai stă un an și se va întâmpla același lucru. Am eu o vorbă: dacă mergem la muncă, să nu luăm banii degeaba. Nu e un copil care se culcă pe o ureche pentru că are un salariu”, a declarat Ionel Preda, tatăl vitreg al lui Stoian, la ProSport.

Alexandru Stoian nu a bifat niciun minut de la venirea lui Mirel Rădoi ca antrenor la FCSB.

El a jucat ultimul meci la FCSB pe 1 martie, când a prins 24 de minute în meciul cu UTA Arad.

Stoian are 4 goluri marcate pentru FCSB în meciurile din toate competițiile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇