John McEnroe, despre situația Simonei Halep: "Există un nor uriaș deasupra ei"

John McEnroe, despre situația Simonei Halep: "Există un nor uriaș deasupra ei"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

John McEnroe a vorbit despre situația Simonei Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj.

Fostul mare tenismen american speră că Simona va fi găsită nevinovată, pentru că, în caz contrar, se așteaptă să fie finalul carierei ei.

"Simona a avut o carieră grozavă, dar, în mod evident, există un nor uriaș deasupra ei în acest moment. Așadar, cu toții vrem să știm, eu sper că este nevinovată. Cred că întreaga lume a tenisului speră acest lucru, așa că, dacă acest proces se va desfășura cu rapiditate, va fi un lucru bun… dacă vom reuși să ajungem până la capăt și să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat", a spus McEnroe pentru Eurosport.

ADVERTISING

"În orice caz, sperăm că rezultatul va fi stabilit curând, pentru că este un lucru care îi va pune capăt carierei, practic, dacă va fi găsită vinovată. Așadar, aștept cu nerăbdare rezultatul, pentru că este ceva la care nu vrei să iei parte dacă ești jucător, mai ales dacă ești nevinovat", a adăugat acesta.

Cazul Simonei Halep urmează să fie judecat în regim de urgență de Sports Resolutions.

Judecata va avea loc în termen de 3 luni de la prezentarea rechizitorului de către echipa sa.

Tenismena română riscă între doi și patru ani de suspendare.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!