Gică Hagi, mesaj ferm după ce și-a băgat jucătorii în ședință: "Nu e bun drumul pe care suntem"

Gică Hagi, mesaj ferm după ce și-a băgat jucătorii în ședință: "Nu e bun drumul pe care suntem"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi (58 de ani), managerul tehnic al Farului, a reacționat la finalul meciului încheiat 2-2 cu UTA Arad, pe teren propriu, în Superligă.

„Regele” și-a strigat nemulțumirea față de jucători, pe care i-a băgat în ședință la finalul partidei jucate la Ovidiu.

Hagi a spus că nu e bun drumul pe care merge echipa sa în acest sezon, dar și că atitudinea jucătorilor săi l-a dezamăgit.

”Două meciuri, aceeaşi istorie. Fotbal ofensiv. Data trecută am jucat bine şi defensiv, cu 'U' Cluj, acum nu am stat bine în teren, nu am alergat, nu s-au câştigat dueluri, au fost greşeli. Ofensiv am făcut mult, doar două goluri sunt puţine.

ADVERTISING

Nu am fost fini, nu am dat goluri la cât fotbal am produs. Asta este, mai multă calitate acolo sus, trebuie disciplină mai sus. Uşor, uşor, trebuie să revenim.

De asta am întârziat, am făcut o şedinţă cu ei. Le-am zis că nu e bun drumul pe care suntem, că greşim la mici detalii. După, în teren, tratăm, nu ne iese, ne supărăm, dăm din mâini, în loc să ne vedem de următoarea fază”, a declarat Gică Hagi la flash-interviu, conform Orange Sport.

Farul a terminat la egalitate, 2-2 cu UTA pe teren propriu, o restanță din etapa a 5-a din Superligă, disputată joi, 26 octombrie.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!