Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au acces în optimile turneului Iași Open

Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au acces în optimile turneului Iași Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru s-au calificat, duminică seara, în optimile de finală ale turneului UniCredit Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro şi găzduit de Baza Sportivă Ciric din Iaşi.

Gabriela Ruse (26 ani, 149 WTA), beneficiara unui wild card, a dispus de rusoaica Anastasia Tihonova (23 ani, 194 WTA) cu 6-3, 5-7, 6-1, după două ore de joc. Românca a profitat de cele 8 duble greşeli ale adversarei.

Miriam Bulgaru (25 ani, 206 WTA) a obţinut cea mai importantă victorie a carierei, 6-4, 6-2 cu germanca Tatjana Maria (36 ani, 60 WTA), a doua favorită, după o oră şi 37 de minute.

ADVERTISING

Ruse şi Bulgaru şi-au asigurat fiecare câte 3.512 euro şi 30 de puncte WTA, Gabriela urmând să joace în optimi cu Jaqueline Cristian (a treia favorită) sau italianca Nuria Brancaccio, iar Miriam, contra câştigătoarei dintre Selena Janicijevic (Franţa) şi Ghergana Topalova (Bulgaria).

În alt meci, Irina Bara a fost întrecută de spaniola Marina Bassols Ribera cu 6-2, 6-3, în primul tur. Maria Sara Popa şi Gabriela Lee au pierdut în ultimul tur al calificărilor.

Rusoaica Ana Blinkova, campioană în 2022 la Transylvania Open şi a patra favorită la Iaşi, a fost eliminată de sârboaica Olga Danilovic cu 6-2, 5-7, 6-1.

ADVERTISING

Rezultatele de duminică:
calificări
simplu, finale
Simona Waltert (Elveţia) - Maria Sara Popa (România) 6-0, 6-4
Marie Benoit (Belgia) - Gabriela Lee (România) 6-3, 6-4
Aliona Falei (Belarus) - Sofia Lansere (Rusia) 6-4, 6-2
Selena Janicijevic (Franţa) - Iulia Avdeeva (Rusia) 4-6, 6-0, 6-2
Varvara Lepchenko (SUA) - Nuria Brancaccio (Italia) 6-3, 6-4
Ghergana Topalova (Bulgaria) - Lea Boskovic (Croaţia) 2-6, 6-3, 6-4
simplu, turul I
Mirra Andreeva (Rusia/N.1) - Noma Noha Akugue (Germania) 6-1, 6-2
Gabriela Ruse (România) - Anastasia Tihonova (Rusia) 6-3, 5-7, 6-1
Marina Bassols Ribera (Spania) - Irina Bara (România) 6-2, 6-3
Olga Danilovic (Serbia) - Ana Blinkova (Rusia/N.4) 6-2, 5-7, 6-1
Miriam Bulgaru (România) - Tatjana Maria (Germania/N.2) 6-4, 6-2

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!