FRF are un mare favorit pentru funcția de selecționer al României

FRF are un mare favorit pentru funcția de selecționer al României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Contractul lui Mirel Rădoi cu Federația Română de Fotbal se va încheia peste câteva zile, la sfârșitul lunii noiembrie, iar FRF pare că a găsit deja un înlocuitor.

După refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, oficialii FRF și-au îndreptat atenția către… Adrian Mutu.

De fapt, atenția ar fi fost îndreptată încă de la început în acea directie, iar vocile rele spun că ofertele pentru Hagi și Lucescu junior au făcut parte dintr-un plan bine gândit de șefii FRF.

Revenind la Mutu, astăzi, Comisia Tehnică a FRF va cere membrilor ei propuneri pentru noul selecționer. Și, conform Fanatik, multe dintre voturi merg către Mutu.

ADVERTISING

Propunerea va ajunge apoi la Răzvan Burleanu și este posibil ca până la finalul acestui an să avem un nou selecționer.

Liber de contract după despărțirea de FC U Craiova, Adrian Mutu are avantajul de a cunoaște mai mulți jucători, pe care i-a pregătit în timpul mandatului de la reprezentativa de tineret, dar și pretenții financiare reduse, un aspect foarte important pentru o Federație care n-o duce prea bine la acest capitol.

7 meciuri a pregătit Adrian Mutu naționala de tineret în perioada 14 ianuarie 2020 – 20 mai 2021: 3 victorii, 3 egaluri și un eșec.

ADVERTISING

4 echipe a antrenat Mutu în carieră: FC Voluntari, Al Wahda U23, naționala de tineret și FC U Craiova.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇