FCSB a făcut o ofertă importantă pentru fotbalist din Liga 1.
Mijlocașul argentinian Juan Bauza este jucătorul pentru care Gigi Becali este dispus să plătească peste 1,5 milioane de euro, potrivit lui Adrian Mititelu.
Finanțatorul FC U Craiova anunță însă că nu-l va ceda pe Bauza la FCSB indiferent de oferta pe care o va primi.
"Bauza are ofertă din România și întrebări foarte multe de afară. Dar numai întrebări. Am ofertă din România, dar nu se poate… nu poate fi acceptată, deși este ofertă generoasă. Da, oferta este de la FCSB, este mai mare decât a fost la Compagno", a spus Mititelu, potrivit Digi Sport.
"Nu pot s-o accept, indiferent de ce sumă mi-ar da, pentru că e vorba de efectul psihologic asupra echipei și asupra suporterilor, în primul rând. Efectul plecării lui Compagno a fost mult mai mare decât mă așteptam. Reproșurile și amărăciunea au fost mult mai mari decât am scontat. Acum îmi pare rău că l-am lăsat să plece (n.r. - pe Compagno), deși banii au fost foarte buni, mai ales că atunci aveam mare nevoie de ei. Acum, dacă ar fi, nu aș mai fi de acord", a mai spus Mititelu.
1,5 milioane de euro a plătit în vară FCSB pentru Andrea Compagno.
Juan Bauza are 26 de ani și este evaluat la 700.000 de euro de site-ul transfermarkt.com.