FCSB a fost întrebată despre aducerea lui Radomir Djalovic, antrenor liber de contract în prezent.
Campioana României îi caută înlocuitor lui Mirel Rădoi, plecat la Gaziantep FK în Turcia, iar unul dintre numele care au fost legate de FCSB în ultimele zile este cel al lui Radomir Djalovic.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a lămurit subiectul legat de fostul atacant al Rapidului.
„Ne-a fost propus, nu s-a pus problema. Djalovic este un antrenor cu cotă, a câștigat campionatul cu Rijeka”, a declarat Mihai Stoica, la Fanatik.
Djalovic a câștigat campionatul și Cupa Croației cu Rijeka în sezonul trecut.
După plecarea lui Mirel Rădoi, FCSB l-a contactat pe Elias Charalambous pentru a reveni pe banca tehnică pe termen scurt, însă s-a lovit de refuzul cipriotului.
