FCSB a fost învinsă de Viking în Conference League

FCSB a fost învinsă de Viking în Conference League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a pierdut prima manșă a întâlnirii cu Viking din play-off-ul Conference League.

Echipa antrenată de Nicolae Dică a fost învinsă, pe teren propriu, de norvegieni cu 2-1.

Vicecampioana României a început excelent jocul de pe Arena Națională și a deschis scorul la trei minute de la fluierul de start, prin Coman, după ce Miculescu a lovit bara cu o lovitură de cap.

Avantajul "roș-albaștrilor" a durat, însă, doar două minute pentru că Kabran a egalat cu un șut frumos de la marginea careului.

Nordicii aveau chiar să intre în avantaj la pauză, după ce Bjorshol a profitat de o neatenție în apărarea gazdelor și l-a învins pe Târnovanu.

ADVERTISING

După pauză, Dică i-a trimis în teren pe Rusu, Rață și Stoica, dar, chiar dacă ocazii au fost, golul n-a mai venit.

Un avantaj important luat de Viking, care pornește acum cu prima șansă la calificarea în grupe.

Manșa retur va avea loc joia viitoare, în Norvegia.

FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic - Edjouma, Olaru - Cordea, Oct. Popescu, Coman - Miculescu.
Antrenor: Nicolae Dică.

Viking: Gunnarsson - Bjorshol, Brekalo, Vevatne, Pattynama - Fridjonsson, Solbakken, Lokberg - Kabran, Karlsbakk, Tripic.
Antrenori: Bjarte Lunde Aarsheim și Morten Jensen.

ADVERTISING

Arbitru: Giorgi Kruashvili (Georgia).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇