Franța a învins Germania în marele derbi al grupei F de la EURO 2020, în primul mare șoc al acestor Europene, scor 1-0 într-o partidă disputată pe Allianz Arena din Munchen.
Singurul gol a fost de fapt un autogol al lui Hummels în minutul 20, însă campioana mondială a avut și două goluri anulate.
Prima mare ocazie de gol a venit în minutul 15, pentru Franța, după un corner de pe flancul drept bătut de Griezmann. Pogba s-a înălțat bine în mijlocul careului, dar lovitura sa de cap s-a dus ușor peste poartă. Două minute mai târziu, Mbappe a ieșit la rampă și șutul său de la colțul careului, lateral stânga, a fost respins in extremis în corner de către Neuer.
Momentul antologic al reprizei a venit în minutul 20, când Hummels, la o centrare periculoasă a lui Theo Hernandez de pe flancul stâng, în loc să degajeze normal cât mai departe de poartă, i-a ieșit o reluare imparabilă fix în plasa lui Neuer.
Per total, Germania a părut o echipă șubrezită, care putea fi luată ușor prin surprindere, mai ales pe contre, unde Mbappe sau Griezmann erau extrem de rapizi pe flancuri.
Franța termina meritat în avantaj prima parte, o primă parte în care s-au întâlnit doi granzi europeni, pentru prima dată când la un turneu final Franța și Germania jucau un meci încă din faza grupelor.
Germania a început jocul din mitanul secund într-o ofensivă totală, punând din ce în ce mai multă presiune la poarta lui Lloris. Au fost șase șuturi la poartă la rând ale nemților, începând cu marea ocazie a lui Gnabry din minutul 53, șut din voleu de la circa 10-15 metri, balonul s-a dus pe plasa transversalei.
Cristiano Ronaldo intră în cartea de istorie a fotbalului
Totuși, Franța putea da lovitura decisivă în minutul 65, când după o fază minunată Mbappe șuta perfect la colțul lung, mingea intra în plasă pentru 2-0, dar fusese offside la faza premergătoare la Griezmann.
Interesant este că se ajunsese în minutul 75, iar Germania încă nu avea șut pe poartă, 0 la acest capitol, în fața campioanei mondiale!
Finalul a mai adus un gol anulat Franței, tot pe motiv de offside, minutul 85, de data aceasta Mbappe i-a pasat decisiv lui Benzema în câțiva metri, dar Mbappe fusese în offside, iarăși corect.
Și a venit până la urmă victoria meritată a campionilor mondiali, Franța face și ea 3 puncte în această grupă, ca și Portugalia, iar Germania e acum obligată să aibă un parcurs perfect cu Ungaria și Portugalia pentru a mai spera la calificare.
Echipele de start:
Franța: Lloris - Pavard, Varane, Kimpembe, Hernandez - Pogba, Kante, Rabiot - Griezmann - Mbappe, Benzema.
Germania: Neuer - Ginter, Hummels, Rudiger - Kimmich, Kroos, Gundogan, Gosens - Havertz, Muller; Gnabry.
Arbitru: C. Del Cerro (Spania).
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
EURO 2020: Portugalia învinge Ungaria la scor, deși a tremurat până în minutul 85
Decizie importantă luată de către organizatorii de la Wimbledon
Incident cu scăpări de clor la centrala de la Cernavodă: Un angajat a fost transportat la spital
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.