Decizie importantă luată de către organizatorii de la Wimbledon

Decizie importantă luată de către organizatorii de la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a primit o veste bună de la All England Club, clubul englez care organizează pe iarba londoneză al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Locul 3 mondial WTA va participa în Anglia în postură de campioană en-titre, din 2019, având în vedere că ediția de anul trecut s-a anulat din cauza pandemiei de COVID-19. Astfel, românca se pregătește acum să participe la un turneu pregătitor pe iarbă, e vorba de acela de la Bad-Homburg, Germania, între 20-26 iunie.

Marele Rod Laver a dat un verdict în ceea ce privește cine este în viziunea sa cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor

ADVERTISING

Organizatorii au anunțat marți faptul că finalele de simplu feminin și masculin se vor disputa cu tribunele pline, la întreaga capacitate. Va fi așadar primul eveniment major al anului, de la începerea pandemiei de coronavirus, când fanii din Marea Britanie vor putea să umple până la refuz o arenă sportivă.

La începutul turneului, suporterii vor putea să intre în arene până la o capacitate maximă a lor de 50 la sută.

Finalele de simplu feminin și masculin vor avea loc în Anglia pe 10 și 11 iulie, iar pe arena centrală vor putea asista peste 15.000 de fani.

Simona Halep vs Serena Williams | Wimbledon 2019 Final (Full Match)

"Ne bucurăm că putut lucra îndeaproape cu guvernul, organismele de sănătate publică și autoritatea locală din Merton, pentru a confirma că, potrivit următoarei faze a evenimentelor pilot, Wimbledon 2021 va începe luni, 28 iunie, cu o capacitate de 50% pe durata turneului, urmând a avea în zilele cu finalele de simplu nu mai puțin de 15.000 de spectatori în tribune. Continuăm să lucrăm îndeaproape cu autoritățile pentru a finaliza detaliile participării noastre la programul de cercetare a evenimentelor, inclusiv cerințele pentru certificarea statutului Covid-19 pentru spectatori. Vom publica o nouă actualizare miercuri, 16 iunie, pentru a confirma aceste detalii", se arată în comunicatul de presă emis de All England Club.

ADVERTISING

Wimbledon 2021 se va disputa în perioada 28 iunie - 11 iulie.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Toni Nadal, critici neașteptate la adresa lui Rafa Nadal după semifinala pierdută de acesta la Roland Garros cu Novak Djokovici

O femeie de 23 de ani a fost ucisă într-o casă din Bucureşti. Criminalul a fugit şi, apoi, s-a spânzurat

Primul om care îl refuză pe Gică Hagi în cadrul noului proiect Farul Constanța

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!