Doi români care văd împreună doar 1% au ajuns pe Vârful Elbrus, la 5.600 m (Foto)

Doi români care văd împreună doar 1% au ajuns pe Vârful Elbrus, la 5.600 m (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi sportivi care văd împreună 1%, Răzvan Nedu și Alex Benchea, au ajuns pe Vârful Elbrus, după câteva zile foarte grele. 

Elbrus are 5.642 de metri, se află în Caucaz şi este cel mai înalt punct din Europa.

„După expediția pe Kilimanjaro a lui Alex în 2019 și ascensiunea din 2020 a celor doi sportivi pe Mont Blanc, Răzvan și Alex au dus steagul României și în cel mai înalt punct din Europa - Elbrus.

Ei au fost însoțiți de antrenorul Claudiu Miu, alpinistul Teofil Vlad, coordonatorul Iulian Lupoaia și de fotograful Cătălin Grigoriu”, se arată într-un comunicat remis SpotMedia.ro joi.

Echipa a trecut prin mai multe încercări.

ADVERTISING

„Primul pas din expediție a fost  vârful Terskol, aflat la 3.100 m. Planul de aclimatizare a fost unul complex, iar diferența de nivel nu s-a simțit. Băieții au continuat până la 3.800 m, apoi au urcat la  pietrele lui Pastukhov de unde au coborât la Heart of Elbrus, urmând ca apoi să urce cu bagajele la 4.100 m. De la 4.100 m până la 5.100 m au înfruntat mai multe averse de lapoviță și ninsoare și rafale de vânt.

Apoi, însă, pe rând, Iulian, Răzvan și Claudiu au  făcut cale întoarsă, pentru că nu s-au simțit bine. Alex Benchea a continuat alături de Teofil Vlad. De la 5,100 metri au traversat până în șaua de la 5,300 m altitudine în condiții relativ bune, dar de acolo au avut parte de un viscol năpraznic, pe care l-au înfruntat și au reușit să ajungă în vârf”, mai arată sursa citată.

ADVERTISING

Ce spun sportivii

Lui Alex Benchea, care are 22 de ani, i se spune “alpinistul cu ochii albi”.

„Urcarea spre vârf a început duminică  la 1 noaptea și pentru mine a durat opt ore și jumătate în loc de zece, datorită lui Teo care m-a încurajat în îndeplinirea obiectivului meu. Pe la altitudinea de 5,100 m, prietenului și colegului meu Răzvan Nedu i s-a făcut rău, luând înțeleapta decizie de a coborî.

Pe vârf am avut parte de un vânt foarte puternic care amplifica temperatura resimțită și care viscolea zăpada. Dar a fost incredibil că am ajuns acolo, sus”, a povestit el.

La rândul său, Răzvan Nedu, 24 de ani, a reușit să ajungă în vârf după o zi.

ADVERTISING

Răzvan nu s-a lăsat descurajat de faptul că nu s-a simțit bine și, după reușita lui Alex, întreaga echipă a hotărât să îl sprijine să mai încerce o dată.

„Mă durea fața de la vânt si de la zăpada care venea. Mergeam și abia simțeam că pot să stau în picioare. M-am și dezechilibrat de câteva ori. Am ajuns pe vârf și nici nu mi-am dat seama că sunt acolo. Tot ce era, era doar vânt și frig. Ce pot să zic, o super experiență. Am trăit niște emoții…când urcam și bătea vântul, mă întrebam de ce sunt aici, de ce fac asta, de ce urc.

Acolo sus mi-am răspuns la întrebarea de ce. Am mers ca să-l văd, să văd vârful, chiar dacă nu l-am văzut în adevăratul sens al cuvântului. A fost o experiență unică, o experiență pe care nu aș recomanda-o altora pe o astfel de vreme, nu în condițiile astea. Dar a fost o experiență genială pentru mine!”, a povestit și Nedu.

Iată imaginile spectaculoase:

Alex-pe-Elbrus
Echipa-pe-munte
Alex
poza-de-echipa

Între timp, în România, un turist a murit şi altul s-a accidentat, în Munţii Făgăraş

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇