Dezvăluire surprinzătoare după EURO 2024. A fugit din cantonament chiar înaintea partidei de debut cu România

Dezvăluire surprinzătoare după EURO 2024. A fugit din cantonament chiar înaintea partidei de debut cu România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Campionatul European din Germania s-a terminat demult, dar poveștile și dezvăluirile interesante de după acel turneu final nu încetează să ne surprindă.

Înainte de meciul de debut al României la EURO, cu Ucraina, meci pe care l-am câștigat cu 3-0, în noaptea ce a precedat jocul, un internațional a părăsit cantonamentul pentru a-și petrece noaptea cu soția în alt hotel.

E vorba de un jucător ucrainean, al cărui nume nu a fost divulgat, însă el a fost unul dintre titularii din jocul de pe Allianz Arena din Munchen. Iar această știre a fost oferită de Mikhail Spivakovsky, cunoscut jurnalist de la Kiev, coprezentator al emisiunii TaToTake, care a afirmat: „Un internațional ucrainean a fugit din cantonament chiar înaintea primului meci de la Euro și a petrecut noaptea cu soția, în alt hotel. A doua zi, a fost titular contra României. Din ce știu eu, din ce știu mulți oameni în lumea fotbalului, nu există așa ceva, ca un jucător să plece la alt hotel când Euro stă să înceapă și să rămână acolo o noapte întreagă împreună cu nevasta. Asta nu se poate întâmpla. Dacă se întâmplă asemenea lucruri la orice echipă națională normală, ca Spania, Italia sau Germania, jucătorul e dat afară imediat. La noi, vinovatul intră pe teren titular”.

ROMANIA 3-0 UKRAINE | The Moment Romania Shocks EURO 2024 | Highlights & REZUMAT

Este cunoscut faptul că după meciul cu România, așa cum a declarat la acea vreme selecționerul Serhiy Rebrov, primii doi căpitani ai echipei, Andriy Yarmolenko (34 de ani) și Taraș Stepanenko (35), i-au cerut selecționerului să îi lase singuri în vestiar pe jucători, ceea ce Rebrov a și făcut.

ADVERTISING

Ucraina a părăsit EURO 2024 după faza grupelor, deși a avut 4 puncte, după o victorie cu Slovacia și un egal alb cu Belgia.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!