Ploaia torențială de sâmbătă care a căzut nemiloasă în București a afectat extrem de mult gazonul de pe Arena Națională, dar și întreg stadionul din capitala României, care mâine va găzdui prima partidă de la Campionatul European, EURO 2020, din grupa C.
A fost o atenționare de cod portocaliu în București, mai ales în intervalul orar 16-17, iar din imaginile prezentate de televiziunea Digi24 s-a putut observa lesne cum o foarte mare porțiune din gazon a fost complet inundată.
Interesant este că acoperișul Arenei Naționale nu a fost tras, deși se știa de acum câteva zile că acest week-end va fi unul extrem de ploios.
EURO 2020: Remiză plină de suspans între Elveția și Țara Galilor
Apa a inundat, așa cum s-a mai întâmplat și în alte episoade, și zonele superioare ale Arenei, curgând în adevărate șuvoaie.
Arena Națională a costat peste 250 de milioane de euro, iar duminică de la ora 19 va găzdui prima partidă de la EURO, Austria - Macedonia de Nord.
Austria nu s-a putut antrena pe Arena Națională și a mutat ședința de pregătire pe Ghencea.
Iată și imagini VIDEO cu jucătorii austrieci pe Arena Națională:
Stadionul Arena Națională a fost inaugurat pe 6 septembrie 2011 cu ocazia meciului România – Franța 0-0.
Toate partidele de la EURO 2020 vor fi televizate pe ProTV.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Barbora Krejcikova este noua campioană de la Roland Garros
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.