Denis Alibec a primit o veste proastă în Turcia, acolo unde evoluează pentru Kayserispor, noua formație pe care o antrenează Dan Petrescu.
Deși revenise într-o formă foarte bună, marcând chiar două goluri într-o victorie recentă a lui Kayseri, cu Istanbul BB, Alibec a avut un mare ghinion și s-a accidentat grav.
Chiar dacă primele indicii arătau că Denis, fostul star de la FCSB sau Astra, va lipsi de pe teren maxim două luni, accidentarea lui e una mult mai gravă: ”Va fi nevoie de întări la echipă pentru că există o problemă cu omul de gol. Îmi pare rău să fiu cel care dă vești proaste, dar Alibec, care care a înscris două goluri cu Başakşehir, a terminat acest sezon”, aceasta fiind declarația purtătorului de cuvânt al clubului Kayserispor, Mustafa Tokgöz, potrivit presei otomane.
Denis Alibec a aflat verdictul medicilor: Accidentare gravă pentru atacantul român
După această veste, s-a speculat faptul că Dan Petrescu îl dorește în atac pe golgheterul celor de la Viitorul, olandezul Kevin Lukassen, adus de Rednic în Dobrogea, de la Poli Iași.
”Sunt 4-5 fotbaliști cu care suntem în discuții. Cu siguranță, vom semna unul dintre ei, poate chiar doi, dacă ajungem la un acord. Antrenorul va lua decizia luni", mai adăuga Tokgoz.
Dan Petrescu a dat lovitura în ultima secundă în Turcia
Sâmbătă, Dan Petrescu a obținut a doua sa victorie în Turcia, scor 1-0 cu Kasimpașa, gol marcat în minutul 93 de Demirok. Acum, Kayseri este deasupra liniei de retrogradare pentru prima dată după multe luni consecutive.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
CFR Cluj vrea să transfere un atacant din străinătate
Presa britanică îi cere lui Steven Gerrard o schimbare în cazul lui Ianis Hagi
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.