Decizia luată de Andrea Compagno după ce a aflat că FCSB îi caută înlocuitor: "E normal"

Decizia luată de Andrea Compagno după ce a aflat că FCSB îi caută înlocuitor: "E normal"

Andrea Compagno (27 de ani), atacantul italian al FCSB, și-a stabilit viitorul după ce a aflat că i se caută înlocuitor.

Compagno a spus că nu vrea să stea la o echipă care nu e mulțumită de el și își dorește să plece, dacă, la rândul său, numai este dorit de conducere.

Anunțul făcut în repetate rânduri de Gigi Becali conformă căruia caută atacant cu care să-l dubleze, apoi să-l înlocuiască, pe Andrea Compagno l-a supărat pe italian.

"Dacă el zice că nu mai are încredere în tine și vrea alt atacant… La început a zis că aduce atacant care să provoace concurență, acum zice că aduce alt atacant în locul meu. Eu nu zic că greșește, am zis simplu că el hotărăște. E normal dacă nu e fericit! Eu nu vreau să fur bani de la Gigi Becali, să stau aici în vacanță.

ADVERTISING

Dacă domnul Becali vrea să scape de mine, îmi fac bagajele! Stau la echipe care să fie fericite că mă au. Dar dacă echipa sau patronul nu e fericit, atunci nu stau doar pentru bani. Dacă lucrurile nu merg bine, drumul meu este tot la muncă, să muncesc mai mult și să încerc să schimb lucrurile. Altceva nu știu, niciodată nu am făcut altceva", a spus Andrea Compagno, conform Fanatik.

Andrea Compagno a fost golgheterul FCSB în sezonul trecut cu 21 de goluri marcate. El a înscris, în acest sezon, doar patru goluri în 20 de meciuri (1106 minute).

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!