Dănuț Lupu lansează un avertisment sumbru: „Dinamo nu va mai putea folosi nici emblema, nici culorile”

Dănuț Lupu lansează un avertisment sumbru: „Dinamo nu va mai putea folosi nici emblema, nici culorile”

Fosta legendă a clubului Dinamo București, Dănuț Lupu lansează un avertisment grav pentru întreaga suflare a suporterilor în alb și roșu. clubul aflându-se deja pe marginea prăpastiei.

Aflat pe penultimul loc în L1, cu doar 12 puncte acumulate în sezon, Dinamo e mai aproape ca niciodată de o retrogradare istorică în liga a II-a. Iar această retrogradare, crede Lupu, ar fi echivalentă cu o dispariție definitivă.

„Sunt două variante: să nu reușească Mediaș să-și ia licența, iar apoi Dinamo să aibă o șansă la baraj. Sau, cea de-a doua variantă, să facă niște rezultate pozitive și să se salveze sportiv.

ADVERTISING

Se poate întâmpla orice. Dacă Dinamo va retrograda, nu va mai avea dreptul să folosească nici emblema, nici culorile”, a declarat Lupu pentru televiziunea ProX.

Trebuie spus că ACS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea, se află în prezent în Liga 4 și ea este cea care deține palmaresul și sigla lui Dinamo București, o situație mai mult decât bizară și asemănătoare cu cea a conflictului FCSB - CSA Steaua.

Este cert că dacă roș-albii vor retrograda în liga secundă, actuala Dinamo va rămâne fără dreptul de a folosi sigla și palmaresul, căci formația din Liga 1 a primit dreptul de folosință a siglei și a palmaresului pe perioadă nedeterminată, însă doar atâta timp cât echipa activează în L1.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!