Daniel Niculae, noul președinte al Rapidului

Daniel Niculae, noul președinte al Rapidului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul fotbalist Daniel Niculae a fost instalat, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al clubului FC Rapid, el revenind la gruparea giuleşteană după o pauză de aproximativ trei ani, ultima oară activând ca jucător.

Acţionarul majoritar al clubului, Victor Angelescu, a declarat într-o conferinţă de presă că îşi dorea de mult timp să lucreze alături de Niculae.

"Începând cu săptămâna viitoare Daniel Niculae va fi noul nostru preşedinte. Mă bucur foarte mult că Daniel se întoarce. Eu am mai spus că Daniel a fost cel care m-a introdus şi m-a făcut să vin să investesc la Rapid. Din diferite motive abia acum am ajuns să lucrăm împreună, însă este o bucurie şi abia aştept să facem echipă şi să ducem Rapidul acolo unde îi este locul. Urmează un play-off foarte important în faţă şi sunt convins că împreună vom duce Rapidul din nou în Liga I şi nu numai. Daniel ar fi venit şi dacă eram în play-out. Însă acum e o situaţie mai calmă", a afirmat Angelescu.

ADVERTISING

Acesta a menţionat că Andrei Nicolescu va părăsi clubul, aceasta fiind condiţia pusă în mai multe rânduri de Daniel Niculae pentru a reveni la Rapid.

"Ieri am avut o discuţie cu Andrei Nicolescu, el ştia că îmi doresc ca Daniel să vină preşedinte, pentru că au mai fost tatonări. Andrei reprezenta celălalt acţionar. Ieri am discutat, i-am spus şi a acceptat. Dacă acţionarii doresc aşa, e normal să se întâmple cum e mai bine pentru Rapid. Nu s-a opus. Iar cu Ovidiu Burcă nu am discutat, pentru că el nu mai e în staff-ul administrativ, el este antrenor la echipa secundă. Daniel va avea o discuţie cu el… vom vedea", a precizat Angelescu.

ADVERTISING

Noul preşedinte al FC Rapid, Daniel Niculae, a declarat că îşi propune să readucă echipa acolo unde merită.

"Ziua de azi nu îmi poate aduce decât bucurie. De plecat nu pot spune că am plecat, am fost doar suporterul acestei echipe o perioadă. Iar acum am venit într-o funcţie administrativă, sper să facem lucrurile cum trebuie să aducem clubul acolo unde merită, adică în Liga I şi, de ce nu, uşor-uşor, să redevină forţa care a fost până nu demult. Emoţii sunt ca de fiecare dată când sunt în preajma stadionului, mi-aş fi dorit ca această conferinţă să o facem chiar pe noul stadion, dar, din păcate, din cauza condiţiilor tehnice nu s-a putut realiza", a spus el.

ADVERTISING

"Se ştie foarte bine de ce am luat atunci decizia de a pleca. Acum (n.r. - dacă am revenit) înseamnă că s-au schimbat lucrurile. Înseamnă că persoanele cu care nu am putut lucra probabil că vor pleca săptămâna viitoare (n.r. Andrei Nicolescu şi Ovidiu Burcă)", a adăugat Niculae.

Preşedintele a explicat că antrenorul principal Mihai Iosif va rămâne în funcţie.

"O garanţie a promovării ar fi bine să pot oferi… dacă aş şti asta, aş rămâne până la 100 de ani într-o funcţie administrativă la Rapid ca să avem performanţe. Nu, venirea mea este o garanţie că lucrurile se vor face cum trebuie, pas cu pas, profesionist, şi cu multă, multă dragoste. Nu e suficient doar dragoste, dar cred că este ceea ce a lipsit până acum acestui proiect în ultimul timp. Trebuie să fie armonie, toţi trebuie să ne concentrăm pentru că obiectivul pe termen scurt este promovarea în Liga I. Sunt 10 meciuri, 10 finale, Miţă Iosif a făcut o treabă foarte bună, sper să aibă rezultate şi în continuare şi să rămână antrenor la Rapid cât mai mult timp. Vor mai fi oameni care vor veni, pentru că trebuie să îmi fac o echipă alături de care să lucrez. Importantă însă este echipa", a precizat Daniel Niculae.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!