Jucătoarea franceză Kalidiatou Niakate va pleca de la CSM București la sfârșitul acestui sezon.
„CSM București a ajuns la un acord de încetare a contractului, la finalul acestui sezon, cu jucătoarea Kalidiatou Niakate!
Îi mulțumim lui Kali pentru această perioadă petrecută împreună, îi dorim însănătoșire grabnică și mult succes în carieră pe mai departe!
Kali rămâne tigroiacă până în iunie și sperăm și ne dorim să o revedem pe teren în finalul acesta de stagiune și să contribuie la realizarea tuturor obiectivelor clubului", se arată într-un comunicat al clubului.
Kalidiatou Niakate evoluează pentru CSM București din luna ianuarie a anului 2022.
În luna noiembrie a anului trecut, ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la genunchi.
Kalidiatou Niakate este campioană olimpică (2020), mondială (2017) și europeană (2018) cu naționala Franței.