Cristina Neagu își critică vehement colegele după parcursul României la Campionatul European

Cristina Neagu își critică vehement colegele după parcursul României la Campionatul European
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a României, și-a criticat colegele după parcursul de la Campionatul European.

Jucătoarea de la CSM București a afirmat că unele jucătoare au dat dovadă de indolență și se cred mai bune decât sunt.

"Să fim realişti, nu ne putem ascunde după deget, diferenţa este destul de mare. Cu aceste jucătoare mergem la drum, dar ţine de fiecare, de cum te antrenezi, de atitudine, de inteligenţa de joc. Sunt mai mulţi factori care fac jucătoarele mai bune. Cred ca fiecare trebuie sa îşi facă o analiză şi sa muncească mai mult. Nu este de ajuns sa fii la naţionala, ci trebuie sa fii bun pentru ca echipa să performeze. Pentru mine, acest turneu preolimpic înseamnă mult şi trebuie sa avem o echipa competitivă în cel mai scurt timp.

ADVERTISING

Contează mult şi atitudinea. Unele jucătoare ar trebui să fie conştiente că nu e de ajuns doar să vină la naţională. Nu e asta cea mai mare realizare, ci ceea ce fac de acum încolo. Acum mulţi ani, când veneai la naţională, dacă reuşeai sa ajungi, abia îţi găseai locul, atât de mare era concurenţa.

Acum, baza de selecţie nu a fost atât de mare, li s-a dat şansa unor fete, dar mi se pare că unele dintre ele se comportă ca şi cum au cine ştie ce realizări doar pentru ca au ajuns aici. Să lase capul în pământ, sa muncească mai mult fiindcă nu au realizat nimic. Ca să ajungem să ne batem pentru o medalie trebuie sa arătam altfel", a spus Cristina Neagu, potrivit Telekom Sport.

ADVERTISING

De asemenea, Neagu a afirmat că unele sportive ar trebui să muncească mai mult.

"Suntem câteva jucătoare în echipa asta care am muncit în acest ciclu preolimpic de 5 ani, ne-am sacrificat şi îmi doresc sa ajungem la Jocurile Olimpice. Nu suntem multe fete de peste 30 de ani, dar unele fete ar trebui să muncească mai mult. Altfel, vom arăta ca la acest Euro, iar eu chiar nu cred ca România este o echipă care poate obţine doar o victorie la un turneu final. România are o istorie în handbal şi ar fi păcat sa nu ajungem acolo unde ne este locul", a mai spus Cristina.

ADVERTISING

România a încheiat pe locul 12 la general, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇