CFR Cluj solicită schimbarea regulamentului și cere pedepsirea lui Florinel Coman după gestul din FCSB - Oțelul

CFR Cluj solicită schimbarea regulamentului și cere pedepsirea lui Florinel Coman după gestul din FCSB - Oțelul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj solicită schimbarea regulamentului după gestul pe care Florinel Coman (25 de ani) l-a făcut în meciul FCSB – Oțelul 0-2.

Florinel Coman a lăsat senzația că, pe finalul partidei, a încercat să încaseze în mod intenționat al doilea cartonaș galben în partida cu Oțelul pentru a putea fi absent la meciul din Cupa României, FCU Craiova – FCSB, și nu la derby-ul cu CFR Cluj din Superligă.

Nelu Varga, patronul CFR Cluj, a avut o reacție fermă în această privință și a solicitat FRF și LPF să modifice regulamentul, dar și ca Florinel Coman să fie pedepsit pentru gestul pe care îl consideră voit.

ADVERTISING

“Vreau să trag un semnal de alarmă privind cazul Florinel Coman. Vă dați seama că eu nu am nimic cu jucătorul. Nu mă apuc eu să vorbesc acum despre fotbaliști, dar rog Federația, rog Liga Profesionistă să se autosesizeze, să se implice pentru ca această competiție să se dispute sub semnul egalității de șanse și al fair-play-ului.

Nu este normal ce a făcut Florinel Coman pe finalul partidei cu Oțelul Galați. În mod normal, da, dacă ar fi pe corectitudine, nu ar trebui să joace împotriva CFR-ului, în derby-ul pe care îl avem la Cluj, o partidă foarte importantă”, a declarat Neluțu Varga, conform Fanatik.

ADVERTISING

Meciul CFR Cluj - FCSB se joacă duminică, 10 decembrie, de la ora 20:00, în etapa a 19-a din Superliga României.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri