CFR Cluj face un transfer de ultimă oră înaintea debutului în Liga Campionilor

CFR Cluj face un transfer de ultimă oră înaintea debutului în Liga Campionilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a făcut un transfer de ultimă oră, conform unui anunț făcut de antrenorul Marius Șumudică.

Ardelenii au adus încă un mijlocaș, francezul Guessouma Fofana, în vârstă de 28 de ani.

El vine liber de contract, după ce anterior a mai jucat la echipe precum Amiens, Le Mans și Guingamp.

De asemenea, Șumudică a anunțat că mai așteaptă încă un atacant la CFR Cluj.

"Eu cred că avem un lot din care putem face față pe două fronturi, în campionatul intern și Cupa României. Eu cred că mai avem nevoie de maximum 2 jucători.

ADVERTISING

Unul a sosit deja astăzi, din informațiile mele, iar cel de-al doilea, un atacant. Avem nevoie să marcăm goluri, chiar dacă sunt adeptul unei echipe organizate. Eu am construit echipa cu temelia, adică portar și linia de fund", a spus Șumudică, potrivit DigiSport.

CFR i-a adus până acum pe Tahiri (Waalwijk), Bouhenna (Sepsi), J. Rodriguez (FC Botoșani), Cristiano (Hermannstadt), D. Graovac (Astra), D. Rusu (Șoimii Lipova), D. Paraschiv (Viitorul Tg. Jiu). Arlauskis a revenit și el la echipă.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!