Carlos Alcaraz s-a retras de la Roland Garros

Carlos Alcaraz s-a retras de la Roland Garros
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a anunțat vineri că renunță să participe la Roland Garros, precum și la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, informează AFP.

‘După rezultatele testelor efectuate astăzi, am decis să rămânem prudenți și să nu participăm la Roma și Roland Garros, așteptând evoluția (accidentării) pentru a decide când vom reveni pe teren’, a declarat numărul 2 mondial pe rețelele de socializare.

Carlos Alcaraz, campion anul acesta la Australian Open, este câștigătorul ultimelor două ediții ale turneului de Mare Șlem de la Roland Garros.

ADVERTISING

După ce s-a accidentat la încheietura mâinii drepte și a fost nevoit să declare forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, el a asigurat luni că nu dorește 'să forțeze' sau 'să riște' să-și agraveze accidentarea, nici măcar pentru a-și apăra coroana la Porte d'Auteuil (18 mai - 7 iunie).

'Dacă forțez ca să joc la acest Roland Garros, ar putea fi în detrimentul meu pentru următoarele turnee. Prefer să revin poate puțin mai târziu, dar foarte bine, decât să revin repede și să risc să agravez această accidentare', a explicat spaniolul în vârstă de 22 de ani.

ADVERTISING

'Am o carieră lungă în față, așa că nu mi-e teamă să ratez ceea ce trebuie să ratez pentru a mă recupera cât mai bine. Sper să nu fie nimic, dar trebuie să mă recuperez bine dacă nu vreau ca asta să-mi facă probleme în viitor', a adăugat el.

Absența lui Alcaraz, câștigător a șapte turnee de Mare Șlem, ar putea fi în avantajul rivalului său Jannik Sinner, care nu a câștigat niciodată turneul parizian până acum.

Italianul, care joacă în prezent la Madrid, a recăpătat fotoliul de lider mondial după ce a câștigat finala de la Monte Carlo împotriva spaniolului în urmă cu două săptămâni.

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri