Anunțul făcut de conducerea clubului CFR Cluj despre viitorul lui Dan Petrescu

Anunțul făcut de conducerea clubului CFR Cluj despre viitorul lui Dan Petrescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele clubului CFR Cluj, Marian Copilu, a făcut un nou anunț despre viitorul lui Dan Petrescu.

Marian Copilu a declarat că șefii clubului din Gruia nu se gândesc la despărțirea de Dan Petrescu.

"Referitor la antrenorul nostru, Dan Petrescu, din punctul de vedere al clubului sunt foarte clare lucrurile: ne dorim măcar să-și ducă la capăt contractul, unul valabil până în vara anului 2022. Nici nu am avut până acum vreo discuție cu el legată de plecarea sa.

Sper ca în aceste trei-patru zile libere pe care le-a avut să se fi odihnit cât de cât și să revină lângă echipă cu poftă de muncă, așa cum a avut și până acum", a spus Marian Copilu pentru Gsp.

ADVERTISING

De asemenea, Copilu a declarat că va propune ca meciul cu Poli Iași din Cupa României să fie mutat la Cluj-Napoca.

"Ne gândim să facem un apel către conducerea Politehnicii Iași, să accepte disputarea partidei la Cluj, nu în Moldova. Am evita o deplasare foarte lungă între două partide din Europa League. Ar fi frumos să accepte, sperăm să găsim înțelegere, pentru că CFR e singura echipă din România implicată în meciuri din cupele europene. E important și pentru campionat, și pentru tot fotbalul românesc ca noi să adunăm puncte cât mai multe în Europa League, să ameliorăm coeficientul țării", a adăugat Copilu.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇