Conducerea lui CFR Cluj clarifică situația lui Dan Petrescu

Conducerea lui CFR Cluj clarifică situația lui Dan Petrescu

Marius Bilașco este convins că Dan Petrescu va rămâne la CFR Cluj.

Directorul departamentului de scouting afirmă că tehnicianul campioanei României dorește o perioadă de liniște, nu să plece de la echipă.

"Am fost lângă el zilele astea. Nu mi-a spus nicio secundă că ar vrea să plece mâine, poimâine sau în iarnă. El a spus că vrea să se liniştească pentru că vrea să poată lua cele mai bune decizii pentru el şi pentru CFR Cluj. Eu îţi spun ce am discutat cu el: nu mi-a zis că vrea să plece, nici azi, nici mâine. A fost o perioadă grea, s-au întâmplat foarte multe lucruri în ultima vreme, plus absenţa lui Marian Copilu cu care el avea o relaţie apropiată. E un moment greu, dar hai să fim echilibraţi. Nu e atât de tragică situaţia. E un moment greu, dar nu poţi spune că CFR e pe locul 8 şi eliminată din Europa. Ăsta ar fi singurul motiv pentru care ar pleca mâine, să zică 'nu mai pot să fac nimic'. Cred eu că este foarte importantă această săptămână, legat de strategia care o să fie", a spus Bilașco la Telekom Sport.

ADVERTISING

"Se pot face interpretări, dar eu v-am spus ce am înţeles şi ce ştiu eu. Sigur nu e nimic pe pământul ăsta. Dar, prin ce a declarat el, eu am înţeles că dacă va pleca vreodată, o va face ca prima dată. Petrescu nu e genul de antrenor care vine şi spune 'gata, vreau să plec'. A făcut performanţă aici, iar relaţia dintre patron şi conducere trebuie să fie una în care dacă vine o ofertă, se vor aşeza la masă şi vor discuta. Întrebări de la alte cluburi au mai fost. Dar nu cred că a fost vreo ofertă suficient de bună", a adăugat oficialul clujenilor.

ADVERTISING

Dan Petrescu a anunțat, duminică seara, că în această săptămână va lua o decizie în ceea ce privește rămânerea/plecarea sa.

3 titluri consecutive a câștigat CFR Cluj cu Dan Petrescu antrenor.

2022 este anul în care expiră contractul lui Dan Petrescu cu CFR Cluj.

2 milioane de euro este clauza de reziliere a înțelegerii.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇