Alexandru Cicâldău schimbă echipa: Unde va juca

Alexandru Cicâldău schimbă echipa: Unde va juca

Presa din Turcia anunță, miercuri, plecarea lui Alexandru Cicâldău (26 de ani) de la Galatasaray.

Alexandru Cicâldău a fost trecut pe lista plecărilor la Galatasaray, iar turcii au găsit repede o soluție pentru mijlocașul român care a costat 6,5 milioane de euro în vara lui 2021.

Potrivit BBN Haber, Alexandru Cicâldău va merge să joace la Konyaspor, echipă care le-a luat fața lui Bașakșehir și Pendikspor. Mijlocașul român este foarte aproape să semneze contractul cu Konya, scrie sursa citată, care anunță că trecerea lui Cicâldău la Konyaspor va fi doar un împrumut.

ADVERTISING

A mai rămas de negociat doar salariul jucătorului cu cei de la Konyaspor.

„Negocierile au decurs bine și mijlocașul în vârstă de 26 de ani a acceptat să vină la Konyaspor. Mai este de reglat un mic detaliu, la salariu, cu conducerea lui Galatasaray”, au scris turcii.

Galatasaray l-a trimis împrumut în sezonul trecut la Al Ittihad-Kalba, unde românul a strâns de 30 de meciuri, cinci goluri și șapte pase de gol.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!