Turcii anunță transferul lui Alex Cicâldău de la Galatasaray

Turcii anunță transferul lui Alex Cicâldău de la Galatasaray
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Plecarea lui Alexandru Cicâldău de la Galatasaray este una clară, cel puțin asta susține presa turcă.

Fostul mijlocaș de la Universitatea Craiova, 26 de ani, nu a fost inclus de antrenorul Okan Buruk în lotul lui Galatasaray pentru cantonamentul din Austria, așadar plecarea românului este una iminentă.

În timp ce Olimpiu Moruțan este pe această listă și va rămâne, Cicâldău a revenit la Galatasaray și a evoluat în amicalul pierdut cu Hull City, dar nu a reușit să-l impresioneze pe antrenorul său. El fusese sezonul trecut împrumutat la Al-Ittihad Kalba, în Emiratele Arabe Unite.

Presa turcă scrie că Cicâldău va pleca la Istanbul Bașakșehir, campioana Turciei din sezonul 2019-2020.

ADVERTISING

Rămâne de văzut dacă va fi un transfer definitiv sau un împrumut. Cicâldău a fost cumpărat de la Craiova în 2021 pentru suma de 6,5 milioane de euro. La arabi, Alex a punctat de cinci ori în 30 de meciuri.

Bașakșehir a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul cinci în Turcia, cu 62 de puncte, și a ratat prezența în competițiile europene.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!